Croatul Ivan Martic a ţinut să precizeze, într-un mesaj pe o pagină de socializare, că „până în acest moment” nu a semnat rezilierea contractului cu Craiova, confirmând astfel că înţelegerea de a se despărţi de formaţia din Bănie a fost luată de ambele tabere, doar că nu s-au semnat actele, mai ales că şi clubul din Bănie şi-a suspendat activitatea.
Martic l-a contrazis pe Gică Craioveanu, care spusese că jucătorul s-a înţeles cu campioana, CFR Cluj, menţionând că nu s-a pus niciodată problema acestei tranzacţii. „Martic a plecat deja. Eu am auzit că ar semna cu CFR Cluj”, spusese oficialul Craiovei, într-un dialog cu fanii.
ProSport a aflat că Martic are două oferte foarte bune din Turcia, unde ar putea ajunge, pentru un salariu triplu faţă de cel primit la Craiova, în prealabil jucătorul refuzând câteva propuneri din Asia, mai ales din cauza pandemiei de coronavirus.
Martic s-a declarat surprins de multitudinea de mesaje negative primite şi a a ţinut să precizeze că a fost loial clubului, mai ales că foarte mulţi suporteri l-au acuzat că „a fost blat” în meciul cu FCSB, în care a greşit la 3 goluri. În încheiere, Martic a ţinut să transmită un îndemn pentru şederea acasă în lupta cu pandemia care a blocat mapamondul.
„Bună ziua, dragi prieteni! În urma ultimelor evenimente vizavi de situația mea contractuală cu Universitatea Craiova, dar și de alte aspecte foarte importante, este de datoria mea să clarific următoarele aspecte:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER