Gigi Becali i-a mărturisit lui Iancu faptul că nu va ajunge nicăieri cu memoriul depus la Ligă privind deschiderea cazului „Valiza”, deoarece nu are dovezi că a oferit bani.
Implicarea lui Gigi Becali în conflictul dintre Rapid și FC Timișoara l-a făcut pe Marian Iancu să amenințe că va cere oficial redeschiderea cazului „Valiza”. Sâmbătă seară, la GSP TV, cei doi finanțatori s-au contrat pe tema acestui subiect. „Bravo, mă, Mariane! Vrei să redeschizi cazul «Valiza»? Foarte bine. Te rog să te duci unde vrei tu. Hai să vedem ce o să rezolvi. Să știi că nu există nicio probă împotriva mea. Dacă ai tupeu, du-o până la capăt, nu mă amenința așa aiurea. Fii bărbat! Trebuie să ai probe noi ca să redeschizi cazul”, l-a provocat Becali pe Iancu.
Gigi: „Goga suge!” Calm, patronul lui Poli Timișoara a făcut o declarație foarte interesantă. „Gigi, numele Goga îți zice ceva? A fost la Universitatea Cluj. E la mine la echipă acum”. A fost de ajuns pentru ca Becali să se enerveze: „Cine, mă, Goga? Hai să vedem ce o să sugă Goga ăsta”. În 2008, Becali a fost cercetat de DNA pentru că le-ar fi oferit bani celor de la „U” Cluj în ultima etapă cu CFR pentru a fi sigur că ardelenii își apără corect șansa în fața rivalei din oraș.
„Și ce dacă redeschizi tu «Valiza»? Nu există nicio dovadă” Gigi Becali, finanțator Steaua
„Gigi, vezi că acum îl am pe Goga, care atunci era la Universitatea Cluj. Mă enervezi și voi merge până la capăt” Marian Iancu, patron Timișoara
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER