„Angelo Massone este singura și cea mai bună soluție pentru Rapid în momentul de față. Tratativele sunt finalizate. Acum este necesar ca dânsul să prezinte o scrisoare de garanție prin care să asigure un venit de cel puțin un million de euro necesar sezonului ce va urma. Acestor bani li se vor adăuga celelalte venituri provenite din banii de la televiziune și sponsorizări”, a declarat Adrian Zamfir pentru ProSport. Actualul deținător al acțiunilor clubului giuleștean a completat: „În momentul de față este vorba doar despre procedura prin care banca să emită această scrisoare”. Cristina Andronache, administratorul judiciar al clubului este cea care va avea ultimul cuvânt în realizarea tranzacției.
Primul meci oficial al Rapidului din acest sezon este cel din turul preliminar al Cupei Ligii contra lui CSU Craiova. Partida va avea loc pe stadionul Giulești pe 16 iulie. Pentru Rapid stabilirea acționariatului este prioritară în condițiile în care în sezonul 2014-2015 vor retrograda șase echipe, iar Rapid nu are încă lotul conturat. După plecarea lui Viorel Moldovan, de pregătirea echipei se ocupă Marian Rada, cel care ocupă postul de director tehnic al clubului.
FIFA a anunțat decizia în cazul recursului făcut de Luis Suarez http://t.co/w6hAOmrxcc pic.twitter.com/Oc8TVwFf9k — ProSport (@ProSport) July 10, 2014
FIFA a anunțat decizia în cazul recursului făcut de Luis Suarez http://t.co/w6hAOmrxcc pic.twitter.com/Oc8TVwFf9k
— ProSport (@ProSport) July 10, 2014
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER