Măstăcăneanu: „Ar fi culmea măgăriei ca Steaua să piardă cu Buzăul”

Considerată "echipa prieteniei" în ultimele etape, Ceahlăul Piatra-Neamț își face griji, prin vocea lui președintelui Viorel Măstăcăneanu, pentru meciul din ultima etapă Steaua – Gloria Buzău.

"Cred că cei de la Steaua ar trebui să aibă prea mare tupeu să piardă pe față cu Buzăul, în arena unde i-au învins pe rivalii la titlu, CFR Cluj. Ar fi ceva de genul filmelor științifico-fantastice și culmea măgăriei ca Steaua, echipa cu cele mai mari pretenții la titlu, să piardă meciul cu Gloria Buzău, codașa clasamentului. Cred că multe echipe s-ar retrage din competiție în urma unui așa rezultat. N-ar avea rost să mai concurezi, atât timp cât jocurile nu sunt corecte și totul este pe față", a spus Măstăcăneanu.

Echipa nemțeană va retrograda dacă buzoienii ar câștiga în ultima etapă, indiferetnt de reultatul moldovenilor de la Craiova.

Publicat: 06 05. 2008, 10:21