Măsuri drastice la Oțelul!** Dorinel avertizează: „Sper că băieții sunt destul de deștepți” Ce spune despre situația lui Antal

Tehnicianul echipei Oțelul Galați, Dorinel Munteanu a declarat vineri că, dacă jucătorii săi nu vor trata cu seriozitate ultimele meciuri din acest an, ar putea rămâne fără vacanță de sărbători

„Concentrarea jucătorilor trebuie să fie doar la joc, dacă se gândesc la vacanță vor avea surpriza să ne antrenăm de Crăciun. Eu nu am nevoie de timp liber, în timp ce ei au nevoie de vacanță pentru că au avut un ritm infernal, dar să nu uite că vacanța începe după ultimul joc. Sper că sunt destul de deștepți și conștienți să abordeze partidele la maximum de concetrare și din punct de vedere fizic, dacă nu, voi face ca vacanța să fie destul de scurtă sau chiar inexistentă”,
a spus Munteanu.

Dorinel Munteanu a precizat că își dorește ca situația celor care nu au semnat încă prelungirea contractelor să se definitiveze cât mai repede, pentru a putea face o strategie privind returul campionatului.

„Situația lui Antal și a jucătorilor care nu și-au prelungit contractele creează o stare din ce în ce mai fierbinte. Eu consider că ar fi trebuit să se ia o decizie în privința lui Antal pentru că e un jucător valoros, cu lucrurile lui bune sau rele, iar eu mi-l doresc la echipă. Nu știu de ce nu s-au finalizat până acum tratativele, ca să putem vedea în ce parte mergem, mai sunt 2-3 săptămâni până la sfârșitul turului, fiecare antrenor își face planurile, mai ales că ne așteaptă și un retur extrem de încins”,
a explicat el.

Până la finalul acestui an Oțelul va mai disputa patru partide, trei în campionat și una în Liga Campionilor.

Vaslui – Oțelul Galați se joacă duminică, de la 18:00

Publicat: 02 12. 2011, 17:28
Actualizat: 02 12. 2011, 17:42