„Mat” la Ciobotariu!** Cum a reușit Ilie Stan să-l surprindă pe antrenorul lui Dinamo
Dinamo intra în derby cu golgheterul campionatului și cel mai bun pasator. În plus, Dănciulescu avea mai multe goluri decât orice alt atacant al Stelei. În tabăra lui Ilie Stan tensiunea era infernală și scaunul antrenorului se transformase într-un balansoar. În dreptunghiul verde situația s-a schimbat drastic, iar învingători la final au fost cei care au fost mai bine organizați din punct de vedere tactic.
Principala grijă a steliștilor înainte de derby au fost cifrele pe care le aveau adversarii. În plus, „câinii” erau favoriți, iar acest lucru a avut efect de bumerang împotriva lor. Astfel, Stan, Iordănescu și Mărgărit au început să se gândească la metodele prin care să îi anihileze pe Cătălin Munteanu, Dănciulescu și Marius Niculae.
Apărare sus
Miza era clar că se dădea la mijlocul terenului, de acolo de unde „Cap de Zmeu” și-a lansat colegii de zece ori în acest sezon pentru reușite importante. Niciun jucător al Stelei nu a primit sarcină precisă să îl anihileze pe playmaker-ul dinamovist, dar indicația pentru cei din zona lui era ca Munteanu să nu se așeze cu fața la poartă. Același lucru a fost valabil și în cazul lui Dănciulescu, el fiind omul care coboară între linii și poate crea spații în apărarea adversă. Astfel, Bourceanu, Brandan și fundașii centrali au împins liniile departe de poarta lui Tătărușanu, ținând pericolul în afară ultimilor 30 de metri.
Nikolic l-a ajutat pe Rusescu
Cea mai mare surpriză înaintea derby-ului a fost titularizarea lui Nikolic în locul lui Mihai Costea, lucru care l-a contrariat chiar și pe Becali: „Am auzit că joacă Nikolic în locul lui Costea. După părerea mea este o greșeală. Dacă nu îi iese, e problema lui”. Alegerea muntenegreanului a fost justificată de Edi Iordănescu, secundul Stelei. „Aveam nevoie de doi atacanți pentru a avea putere în față, iar Nikolic se încadra perfect în sistemul pe care l-am gândit”. Atacantul a avut un rol important în scenariile primelor două goluri. Mai întâi a creat culoarul pe care Rusescu l-a fructificat cu un șut de la 30 de metri, iar la a doua reușită, muntenegreanul a pasat decisiv în fața porții. „Mă bucur că ne-a ieșit mutarea cu Nikolic, sper ca acum lumea o să aibă mai multă încredere în soluțiile pe care noi le alegem”, a mărturisit după meci Edi Iordănescu.
Nikolic a fost ales în locul lui Mihai Costea pentru că este mai atletic și s-a putut lupta mai bine cu fundașii lui Dinamo
Emil Săndoi, selecționer România U21
Ilie m-a sunat în ziua jocului să îmi zică echipa. M-a întrebat dacă am ceva împotrivă să-l folosească pe Nikolic. Nu am obiectat, deși nu prea aveam încredere în alegerea lui
Gigi Becali, finanțator Steaua