Matei rămâne acasă. Din nou! „E firav, n-ar face față acum”
Ultimele două meciuri pe care Steaua le-a disputat în sezonul
trecut au marcat debutul în Liga I al tânărului Florentin Matei.
Mijlocașul de 17 ani aprinsese speranțele fanilor roș-albaștri,
însă în doar două luni și-a pierdut locul în prima echipă. Adică
exact din momentul în care Pițurcă a început să lucreze pentru
Steaua!
Multă lume s-a întrebat de ce Matei e lăsat pe afară, în condițiile
în care au fost luați șase jucători de la Steaua II pentru a
completa lotul primei echipe în primul cantonament din Austria. Mai
mult, Victor Pițurcă a decis să nu-l convoace pe mijlocaș nici
pentru al doilea stagiu de pregătire.
„E firav,
Piți, nu-l lua!”
Noul tehnician al Stelei s-a interesat la antrenorii de la echipa
secundă, dar și la cei de la Centrul de Copii și Juniori, despre
evoluțiile și situația lui Matei. Răspunsurile primite de Piți nu
au fost cele mai bune, astfel că tehnicianul a decis să nu se
bazeze pe mijlocașul de 17 ani. „Piți, e firav, nu poate la nivel
mare momentan. Lasă-l să mai crească, pentru că acum nu ar face
față”, a fost unul dintre mesajele primite de Pițurcă.
Tatăl fotbalistului nu înțelege acest lucru: „Nu știu de ce i s-a
spus acest lucru. Și eu admit că i-ar fi greu momentan la prima
echipă a Stelei pentru că nu e matur în joc, dar ăla nu e motiv.
Păi știați că Florentin e cel mai bun fotbalist la testele fizice
după Bănel Nicoliță? Oricum, la ce am auzit despre Victor Pițurcă,
am mare încredere că se va ocupa de fiul meu cum trebuie”, a
răspuns Costel Matei, părintele mijlocașului.
„Nu înțeleg de ce nu s-a vorbit corect despre fiul meu.
Oricum, am mare încredere în domnul Pițurcă. Dacă va merita,
Florentin va fi convocat sigur la prima echipă„
Costel Matei, părintele lui Florentin Matei”
FUNCȚIE | Bumbescu,
antrenor secund la Steaua II
Adrian Bumbescu va fi numit în cel mai scurt timp antrenor secund
la echipa secundă a Stelei. Mai precis, Pițurcă i-a trasat clar
sarcinile fostului său secund: să se ocupe exclusiv de pregătirea
fundașilor. „Sufletul meu e la Steaua, vreau să mă întorc în
Ghencea pentru că acolo am cunoscut cele mai mari succese”, a
declarat fostul mare apărător al Stelei, care a câștigat Cupa
Campionilor în 1986.
LOT |
Pițurcă a renunțat la Iacob, Muzac și Bâtfoi
Steaua se va întoarce azi în Austria, acolo unde roș-albaștrii vor
efectua cel de-al doilea stagiu de pregătire al verii. La fel ca și
în primul cantonament, Victor Pițurcă va apela din nou la jucători
de la Steaua II: Lazăr, Mustață, Filip, Năstăsie. Iacob, Muzac și
Bâtfoi, și ei de la echipa secundă, nu l-au convins pe tehnician și
vor fi lăsați acasă. În plus, Piți l-a convocat și pe vârful de
atac Vlad Rusu.