Mijlocașul echipei FC Brașov, Robert Ilyeș, a declarat, luni, înaintea plecării în cantonamentul din Poiana Brașov, că formația ardeleană va avea de suferit din cauza faptului că fostul antrenor, Giuseppe Materazzi, a anulat turneul din Slovenia, unde erau programate amicale utile.
„Știm că urmează o perioadă forte grea pentru noi. O să avem de tras două săptămâni, dar important este să ne pregătim bine. Avem timp puțin la dispoziție. Din păcate, o să suferim la capitolul meciuri amicale, pentru că «Mister» (n.r. – Giuseppe Materazzi) a fost mai deștept ca toată lumea și a anulat programul care era stabilit deja și în care jucam amicale tari, de care aveam nevoie. Era de bază să jucăm. Noi am rămas în Brașov și acum ne este foarte greu să găsim adversari. Toată lumea e plecată afară așa că o să jucăm cu echipe de liga a doua și a treia”, a spus Ilyeș.
FC Brașov va efectua în perioada 5-16 iulie un stagiu de pregătire în Poiana Brașov. Miercuri însă, echipa brașoveană se va deplasa la Bacău, pentru un meci amical cu echipa din Liga a II-a, Ceahlăul Piatra Neamț.ile echipe din Europa ca un mare talent. Real Madrid este pe urmele lui. Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER