Mateuț, atac frontal la Negoiță: „Am scris istorie pentru Dinamo. Am venit aici când s-a trimis S.O.S.”

  • Daniel Stanciu și Mihai Teja sunt oamenii cheie care trebuie să se ocupe de „New Dinamo„, proiectul lansat de Negoiță acum mai bine de un an.

Venirea fostului tehnician de la naționala de tineret pe banca tehnică înseamnă și debarcarea unui om important pentru istoria lui Dinamo. Dorin Mateuț, fostul secund al lui Stoican, a fost înlăturat, Teja urmând a sosi cu echipa sa.

Motiv pentru fostul câștigător al Ghetei de Aur să își exprime dezamăgirea în legătură cu atitudinea lui Negoiță, care nu l-a apreciat pentru câte a făcut pentru club de-a lungul timpului.

Am venit la Dinamo când se trimisese SOS. Atunci când este mai greu, se apelează la mine. Am lucrat cu Andone în 2004, când echipa mergea foarte prost, și am câștigat Cupa și Campionatul. Am bătut-o pe Everton cu 5-1, am învins-o pe ȚSKA Moscova, care câștigase Cupa UEFA. Am avut poate cele mai bune rezultate ale lui Dinamo din ultimul deceniu.

Anul trecut, am acceptat din nou să fiu secund, să-l ajut pe Flavius, să-i dau o mână de ajutor, fiind la început de carieră. Eu cu Flavius ne-am îndeplinit obiectivele, am terminat pe loc de cupă europeană.

După plecarea lui, m-a deranjat foarte mult că s-au vehiculat tot felul de nume de antrenori principali, dar despre mine nu s-a spus nimic, nici măcar într-o paranteză. Eu ca secund n-aș fi acceptat să rămân și din retur. Am, totuși, un nume, am scris istorie pentru Dinamo„, a declarat Dorin Mateuț pentru Digi Sport.

  • Dorin Mateuț are licență PRO și a venit la Dinamo la propunerea lui Mircea Lucescu. Plecarea sa, dar și trecerea pe linie moartă a lui Constantin Anghelache poate însemna și ieșirea clubului din Ștefan cel Mare de sub influența antrenorului lui Șahtior.
Publicat: 21 12. 2014, 21:06
Actualizat: 21 12. 2014, 21:07