Matteo Fedele: „Sunt deja pregătit să joc la Craiova!”. Ce obiectiv are și de ce a plecat acum doi ani de la Universitatea
Mijlocaşul elveţian Matteo Fedele (28 de ani) şi-a expus primele impresii după revenirea la Universitatea Craiova, echipă la care a mai evoluat acum două sezoane.
Fedele spune că a revenit în Bănie pentru că s-a simţit bine la Universitatea şi speră să câştige trofee.
Elveţianul a găsit o echipă schimbată faţă de acum doi ani, dar una cu potenţial.
Fedele: „Nu mai contează ce a fost”
„E o echipă diferită faţă de data trecută când am fost la Universitatea Craiova, s-au schimbat mulţi jucători între timp, dar este o echipă bună şi acum şi mă bucur că am ajuns aici. Am revenit la Craiova pentru că m-am simţit bine aici şi echipa este una bună şi acum şi se luptă pentru trofee.
Fiecare meci este dificil şi trebuie să ne concentrăm la maxim pentru a câştiga. Chiar dacă întâlnim o echipă din partea inferioară a clasamentului, dacă nu vom trata fiecare meci cu mare seriozitate, vom avea probleme.
Nu mai contează ce a fost anul trecut, că s-a pierdut titlul, acum este un alt sezon şi trebuie să-l abordăm cu toată forţa pentru a obţine ceva” a declarat jucătorul elveţian.
„Dau totul pentru a prinde primul 11”
Mijlocaşul spune că este pregătit să joace, deşi antrenorul Marinos Ouzounidis a explicat că atât Fedele, cât şi Camara nu sunt la potenţialul necesar pentru a evolua 90 de minute.
„Mă simt bine, sunt în formă destul de bună şi voi da totul pentru echipă, vreau să ajut să ne îndeplinim obiectivele. Una dintre calităţile mele este şutul de la distanţă, la antrenamente fac asta şi dacă voi avea şansa, voi marca şi la meciuri. Săptămâna trecută am lucrat suplimentar cu preparatorul fizic şi cred că sunt deja pregătit de joc.
Există competiţie pe fiecare post la Craiova şi asta mă ajută şi pe mine să fiu în formă şi să dau totul pentru a prinde primul 11” a declarat jucătorul care s-a aflat în tratative şi cu Poli Iaşi, unde a fost dorit de fostul său coechipieri de la Craiova, Andrei Cristea.
„O perioadă dificilă pentru mine. Am avut probleme de familie”
Fedele a explicat şi de ce a părăsit Craiova acum doi ani: „A fost o perioadă dificilă pentru mine, pentru că am avut probleme de familie, a trebuit să fiu alături de ai mei mai mult timp, am fost în Franţa, am avut o experienţă utilă acolo, dar acum am revenit la Craiova şi sunt fericit că sunt aici”.
Venit în Bănie de la Foggia, din Serie B, Fedele a jucat în 31 de meciuri pentru Universitatea Craiova, marcând două goluri şi oferind trei pase de gol. După ce a plecat de la Craiova, în 2019, nedorind să semneze clauza de prelungire a contactului, Matteo Fedele a fost în lotul lui Valenciennes.
Într-un sezon şi jumătate, elveţianul a bifat numai 15 prezenţe la formaţia din liga a doua franceză, reuşind să ofere un singur assist. În actualul campionat, Fedele a jucat numai două meciuri pentru Valenciennes, ultimul în luna octombrie a lui 2020. În cariera sa, mijlocaşul la acoperire a mai evoluat în ţara natală pentru FC Sion şi Grasshoppers Zurich şi în Italia, la Cesena, Foggia, Carpi şi Bari.