Max Nicu, mărire și decădere. Mijlocașul lui „U” a marcat din nou după 4 ani și 7 luni

  • Mijlocașul lui „U” Cluj a marcat după 4 ani și 7 luni de ineficacitate
  • Anul de vârf al carierei românului crescut în Germania este 2009, când a fost titular cu Franța, la Paris
  • Maximilian Nicu a fost titular la „U” Cluj, după ce opt etape nu a prins nici banca de rezerve

Pentru Maximilian Nicu partida din weekendul trecut dintre ACS Poli și „U” Cluj, scor 1-2, a avut mai multe premiere. Mijlocașul român, crescut în Germania, a marcat la 31 de ani primul său gol în România, iar prin reușita sa clujenii au câștigat un derby important pentru evitarea retrogradării.

Max Nicu, cel mai răsunător transfer făcut în iarnă de Universitatea, a înscris după o perioadă neagră. Acesta a fost văzut mai mult ca o dezamăgire de suporteri, deoarece omul cu 70 de meciuri în Bundesliga și trei prezențe la națională a jucat doar 253 de minute pentru „U” Cluj, în patru partide. Mai mult, Nicu n-a prins lotul în opt meciuri ale „studenților” din acest retur. Perioada de ineficacitate a mijlocașului este însă mult mai lungă. Acesta n-a mai marcat de patru ani și șapte luni, mai exact din 12 septembrie 2009. Atunci reușea golul lui Herta Berlin, în înfrângerea cu 1-2 de la Mainz, în Bundesliga. Jucătorul care și-a obținut cetățenia română în 2009 a mai evoluat de atunci în 72 de partide, în primele două ligi germane, în Cupa Germaniei, în Liga I și pentru naționala României.

2009, anul de glorie

Chiar și cu reușita din partida cu ACS Poli, Max Nicu este departe de forma care l-a propulsat în reprezentativa României. Cea mai bună parte a carierei sale s-a consumat în anul 2009. Fusese transferat în Bundesliga de Herta Berlin, pentru care jucase 28 de meciuri în sezonul în care berlinezii reușeau să se califice și în Europa League. Au urmat pentru Nicu nouă meciuri în preliminariile și în grupele celei de-a doua competiții europene, dar și interesul din partea lui Victor Pițurcă. În total, Nicu a reușit 47 de goluri în primele trei ligi ale Germaniei.

A fost titular cu Franța

Cariera lui Nicu la echipa națională a fost una scurtă. Mijlocașul și-a luat cetățenia română de urgență, după ce a aflat că Victor Pițurcă vrea să-l selecționeze pentru preliminariile World Cup 2010. A prins însă doar șase minute la înfrângerea cu Austria, din aprilie 2009 (1-2). Acela a fost și ultimul meci al lui Pițurcă din acel mandat, dar și Răzvan Lucescu a continuat să se bazeze pe Nicu.

Mijlocașul a fost chiar titular pe „Parc de Princes”, împotriva Franței (1-1) pentru ca apoi să rămână pe bancă la returul cu Austria, de la București. Aceea a fost și ultima selecție a lui Max Nicu la prima reprezentativă. A fost semnalul regresului prin care urma să treacă Nicu. Jucătorul n-a mai prins niciun contract în prima ligă Germană din 2011 și s-a transferat la Universitatea după un an în care n-a mai jucat niciun meci oficial.

48 de goluri în 335 de partide are Max Nicu, în toate competițiile în care a evoluat

4 ani, 7 luni și 12 zile au trecut de la ultimul gol marcat de Nicu

4 selecții la echipa naționala are Nicu, în 3 partide oficiale și una amicală

Publicat: 23 04. 2014, 08:19
Actualizat: 23 04. 2014, 08:20