Maxim, devastat după plecarea lui Grig: **”Abia așteptam să ne vedem la reunire. Niciun jucător nu e fericit că a plecat!”
Așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate încă de acum aproape 2 săptămâni, disensiunile de la Pandurii au dus la schimbarea antrenorului. Astăzi, Petre Grigoraș a avut o discuție finală cu oficialii gorjeni și au decis, de comun acord, că este mai bine să încheie colaborarea. Decizia i-a luat prin surprindere pe jucători, unul dintre cei mai afectați fiind Alexandru Maxim, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai formației clasate pe locul patru în Liga 1.
„Abia am aflat de această plecare. Vă dați seama, cu toții ne doream să rămână, am plecat la un drum împreună. Mâine era reunirea, nici nu ne-am gândit că s-ar putea întâmpla așa ceva; abia așteptam să ne vedem. Nu pot să comentez mai multe pentru că nu știu ce s-a întâmplat cu exactitate. Oricum, niciunul dintre jucători nu poate să fie fericit că s-a ajuns aici. Dumnealui știa să ne motiveze la fiecare meci, știa cum să ne vorbească.„, a explicat mijlocașul Pandurilor, la gsptv.
Relația dintre Alex Maxim și Petre Grigoraș a fost una extrem de strânsă, tehnicianul fiind unul dintre cei care l-au sfătuit să nu se grăbească în acceptarea ofertei Stelei. Internaționalul gorjenilor nu regretă, însă, chiar și în aceste condiții, alegerea făcută: „Nu îmi pare rău că nu am plecat, îmi pare rău că a plecat domnul Grigoraș.„