Maxim, dezamăgit de soarta avută de Grigoraș: „A demonstrat că e foarte bun și joacă ofensiv” De ce nu a reușit la CFR
Sărbătorile i-au adus lui Petre Grigoraș una dintre cele mai neplăcute surprize din carieră. Deși primise garanții că va rămâne la CFR, mai ales că echipa începuse să practice un fotbal plăcut ochiului, tehnicianul a fost înlocuit cu Vasile Miriuță.
Din Germania, acolo unde a prins o primă parte de sezon excelentă în tricoul lui Stuttgart, Alexandru Maxim, fotbalist care îi datorează lui „Grig” enorm, sub „bagheta” lui internaționalul de 23 de ani strălucind sezonul trecut, a comentat decizia oficialilor lui CFR. Marele ghinion al tehnicianului a fost, în opinia mijlocașului șvabilor, faptul că a acceptat să preia o formație aflată într-o perioadă neagră, neputând astfel să își pună amprenta de la începutul sezonului.
„Dânsul a demonstrat că e un antrenor foarte bun, un antrenor care descoperă jucători foarte buni, care practică un fotbal ofensiv și plăcut. Îmi pare rău pentru dânsul, pentru că îmi doream și eu să ajungă la o echipă de top din România, care să emită pretenții la câștigarea campionatului, la câștigarea Cupei, însă din păcate pentru el cred că și faptul că a luat echipa din mers, cu toate schimbările care au fost acolo, poate nu l-a ajutat„, a declarat Alex Maxim, la DigiSport.
Internaționalul lui Stuttgart a discutat și despre modul în care Grigoraș a contribuit la explozia sa, dar a ținut să precizeze că și grupul a avut o importanță fundamentală în acest sens.
„Am avut mare noroc după ce m-am întors la Pandurii că am întâlnit iarăși un antrenor care mi-a dat mare încredere, domnul Grigoraș, iar dânsul a știut cum să mă ia, cum să vorbească cu mine, a știut cum să mă pună ca să dau cel mai bun randament. Am avut și norocul că băieții care erau atunci la Pandurii, Chiricheș, Alex Vlad, mi-au pus o vorbă bună. Eu la început am încercat să dau tot ce e mai bun pentru a impresiona și a rămâne, pentru că asta îmi doream, am și reușit se pare„, a mai spus mijlocașul lui Stuttgart.