Ionuț Mazilu nu se simte în apele lui în Ucraina, la Dnepr. Plecat pe 4 milioane de euro, Ionuț Mazilu a reușit să înscrie doar un sigur gol pentru formația din Ucraina.
Atacantul recunoaște că pare tentat de o revenire în Liga 1: “Am spus că mi-ar plăcea să revin la Rapid, dar am un contract clar aici și nu știu dacă este posibil. Poate doar atunci când îmi voi încheia angajamentul cu Dnepr”, a spus acesta.
Mazilu spune că păstrează în continuare legătura cu foștii săi colegi din Grant, dar cu nimeni însă din conducerea clubului. “Nu m-a mai sunat niciun oficial cât am fost plecat, cu băieții vorbesc, pentru că am fost o familie la Rapid. Regret că nu au câștigat campionatul, în iarnă aveam șanse mari de Ligă. Au venit jucători care nu s-au acomodat imediat, iar acest lucru s-a văzut”, a spus Ionuț.
Un mare regret al fostului vârf al Sportului îl reprezintă faptul că a pierdut naționala: “Din câte se pare odată cu venire mea la Dnepr am pierdut naționala. Acesta e marele meu regret!” a încheiat fostul atacant al Rapidului
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER