„Mda, cred că o să fie schimbat antrenorul!”** Tactica plănuită de Ilie Stan pentru a „dribla” inevitabilul în cazul unui nou dezastru
„Dacă nu mergeam în pelerinaj în Țara Sfântă, ne băteau ăștia cu 8-0”, a fost reacția lui Becali imediat după dezastrul de la Maccabi. Pentru Ilie Stan se anunță încă o încercare de foc. Patronul a criticat nu numai jocul echipei, cât mai ales sistemul gândit de antrenor: „Nu poți face nimic cu patru atacanți și doar cu Bicfalvi și Bourceanu la mijloc”
Ilie Stan se va baza pe revenirile lui Brandan, Tănase și Bălan pentru a opri din start intenția ofensivă a lui Răzvan Lucescu, care va încerca să profite de lentoarea fundașilor centrali ai roș-albaștrilor.
Galamaz este și el gata de joc și cel mai probabil îl va înlocui în centru pe Iliev.
Steaua, echipa probabilă: Stanca – Martinovic, Galamaz, Geraldo, Latovlevici – Bălan, Bourceanu, Brandan, Tănase – Mihai Costea, Tatu
Boloni a reacționat ironic imediat după coșmarul din Israel: „Mda, cred că o să fie schimbat antrenorul”
Steaua-Rapid se joacă luni de la 20:00! Imediat după meci rezumatul video și cele mai încinse faze ale meciului sunt pe www.prosport.ro