Din Antalya, acolo unde se află în primul cantonament al iernii, fundașul echipei FC Timișoara, Ioan Mera, consideră că cel mai frumos lucru este să joci pentru formația antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, informează site-ul oficial al grupării bănățene.
„Este o perioadă absolut normală, de acumulări fizice. Îmi doresc să rămân la echipă, să-l conving pe antrenor că merit să rămân aici. Nu îmi mai doresc să fiu împrumutat. Cel mai frumos lucru este să joci pentru Timișoara„, a spus Mera.
Fundașul timișorean în vârstă de 23 de ani este de părere că 2009 a fost cel mai bun an pentru el: „2009 a fost cel mai bun an de când m-am apucat de fotbal. Au fost niște realizări personale speciale, sincer nici nu mă așteptam să joc în grupele Ligii Europa. Însă fiecare jucător are o șansă și trebuie să profite de ea în momentul în care antrenorul îl trimite în teren. Cel mai bun joc al meu cred că a fost cel de la Amsterdam. Am scos un egal contra unei formații mari a Europei, cum este Ajax. Ne-am apărat bine și am scos un rezultat de răsunet. Cel mai slab? Firește, cel de la Galați. Nu vreau să mai trăiesc vreodată așa ceva. Nici nu știu ce s-a întâmplat atunci„.
Mera a afirmat că FC Timișoara are șanse mari să câștige titlul de campioană. „Cred că în acest an avem cele mai mari șanse să fim campioni. Trebuie să începem bine returul, să câștigăm partidele din start, apoi, cu sprijinul publicului, să rămânem în frunte. Mi-aș dori să ieșim campioni, să sărbătorim pe străzi cu suporterii, ar fi ceva extraordinar„, a precizat Mera.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER