Meciul Academica Clinceni – Farul Constanța riscă să fie amânat! Gică Popescu, reacție dură: „Mi se pare o chestiune deplasată, ca să nu o numesc altfel!”. Răspunsul lui Augustin Călin

Liviu Dragnea dezvăluiri incredibile Gică Popescu
Vezi galeria foto - 4 poze

Meciul Academica Clinceni – Farul Constanța ar putea să nu se joace în acest weekend deoarece ilfovenii au foarte puțini jucători disponibili, a anunțat Gică Popescu, președintele clubului de la malul mării.

Oficialul Farului Constanța a anunțat că Academica Clinceni plănuiește să amâne meciul de la finalul acestei săptămâni. Gică Popescu are informații din interiorul clubului său care susțin că echipa din Județul Ilfov urmează să ajungă în imposibilitatea de a se juca sâmbătă.

Conform președintelui Farului Constanța, Academica Clinceni are doar șase jucători pe Lista A, dintre care un singur portar, astfel că, dacă acesta va fi depistat pozitiv cu coronavirus, echipa nu va putea disputa meciul.

Academica Clinceni – Farul Constanța riscă să fie amânat

Meciul Academica Clinceni – Farul Constanța ar putea să se dispute la o altă dată decât cea stabilită de LPF pentru acest final de săptămână în cazul în care portarul de pe lista A a ilfovenilor va fi depistat pozitiv cu noul coronavirus. Gică Popescu nu este de acord cu acest scenariu și susține că oaspeții ar trebui obligați să joace deoarece au avut destul timp la dispoziție pentru a-și pune la punct lotul de jucători.

„Ar vrea să amâne meciul cu noi pentru că pe lista A au 6 și pe lista B 10 jucători. Mâine (n.r. vineri) se va face un test Covid și e posibil ca portarul să fie infectat și să nu poate să joace. Dacă se va întâmpla, mi se pare o chestiune deplasată, ca să nu o numesc altfel. Acestea sunt informațiile pe care le avem, că cei de la Clinceni au doar șase jucători pe lista A, deși au avut timp și au încasat și banii din drepturile TV. Noi nu o să mai trecem prin ce am trecut la meciul cu FCSB. Nu i-a împiedicat nimeni să își pună doi-trei-cinci portari pe listă.

Nu pot să amâne meciul pentru că au avut la dispoziție mult timp. Dacă informațiile sunt greșite, îmi cer scuze. Am fost informat de persoane din clubul nostru că acesta este scenariul pe care îl pregătește Clinceniul”, a declarat președintele Farului Gică Popescu ,la Digi Sport.

Reacția lui Augustin Călin

Directorul sportiv al Academicii Clinceni, Augustin Călin, a intervenit în direct și a ăncercat, cu jumătate de gură, să demonteze informațiile oferite de președintele Farului. El a insistat pe ideea că în ultima perioadă s-au făcut mai multe teste Covid deoarece jucătorii tineri merg la școală.

„(n.r. Gică Popescu) Este puțin dezinformat. Dacă am fi dorit să facem acest lucru am fi făcut-o din prima etapă a campionatului. Cum suntem, așa vom juca. Am făcut testul pentru că sunt mulți copii, merg la școală… Noi ne prezentăm așa cum putem.

Thibault Moulin și-a făcut în fiecare zi și acum este pozitiv. Noi ne-am prezentat și am participat corect cu niște tineri care au făcut rapid acest salt. Nu știu dacă mai facem un test, dar ar trebui să îl facem pentru că mulți merg la școală”, a spus Augustin Călin pentru Digi Sport.

Publicat: 27 01. 2022, 22:55