„Meciul cu Craiova este cel mai greu de când sunt la Vaslui”

La ultimul meci în fața suporterilor din acest an, Viorel Moldovan nu se gândește decât la victorie în partida cu Craiova.

„Va fi cel mai greu meci de când sunt eu la Vaslui. Craiova nu degeaba este acum pe podium. Universitatea este o echipă de mare viitor, dar va trebui să câștigăm acest joc pentru a continua seria rezultatelor bune de până acum. Nu ne va fi ușor, dar sunt convins că vom câștiga”, a spus Viorel Moldovan. Tehnicianul moldovenilor s-a arătat mulțumit și de modul în care echipa sa a jucat în Giulești, în fața Rapidului: „La pauză, la 2-0 pentru Rapid, le-am spus jucătorilor mei că pot întoarce rezultatul doar dacă au mare încredere în calitățile lor. Faptul că am câștigat cu 2-0 o repriză în Giulești este un lucru mai mult decât îmbucurător. Mai mult, am reușit să întoarcem rezultatul de la 2-0. Trebuie să ai mare caracter să faci asta. Îi felicit pe jucători, dar acest rezultat trebuie uitat repede, pentru că vine jocul cu Craiova. Victoria este vitală pentru noi. Trebuie să urcăm în clasament”.

Vrea echipă mare la Vaslui

Viorel Moldovan are de gând să construiască la Vaslui o echipă solidă, care să se bată în fiecare an pentru un loc de cupă europeană. „În Liga I nu există la ora asta o echipă invincibilă. S-au dus acele perioade. De când am venit la Vaslui, le-am spus elevilor mei că nu trebuie să aibă frică de niciun adversar. Doar respect. Dacă vom trata serios toate meciurile, atunci ne putem gândi la locurile fruntașe. Avem nevoie de continuitate în rezultate pozitive”, a mai comentat antrenorul galben-verzilor. Acesta a recunoscut că rapidiștii Emil Dică și Nicolae Grigore sunt doi dintre jucătorii pe care îi are în vizor: „Dică și Grigore sunt doi jucători interesanți. Nu vreau să vorbesc acum despre transferuri, pentru că nu s-a făcut nicio listă secretă, așa cum s-a scris zilele trecute. Ce vă pot spune este că se vor mai aduce câțiva jucători pentru a avea soluții viabile în toate compartimentele. Nimeni nu e titular de drept”.

„Mi-ar plăcea la Nantes”

După ce își va încheia contractul cu FC Vaslui, Viorel Moldovan visează să mergă în Franța, pentru a antrena pe Nantes: „Sigur că visez să antrenez în Franța, pe FC Nantes. Acolo am trăit multe succese ca jucător (foto). Înainte de a veni la Vaslui, am mai avut și alte oferte, dar nu vreau să spun de la cine pentru că acele grupări au acum antrenori sub contract”.

„Va fi cel mai greu meci de când sunt eu la Vaslui. Craiova nu degeaba este acum pe podium. Universitatea este o echipă de mare viitor, dar va trebui să câștigăm” – Viorel Moldovan, antrenor FC Vaslui

Publicat: 25 11. 2008, 08:40
Actualizat: 25 11. 2008, 08:58