„Meciul cu Craiova l-am pregătit** cu domnul Manea, dar nu va sta pe bancă!” Debutează Săpunaru?
Incertitudinea domnește în Grant. Antrenorul Nae Manea nu va sta
pe bancă la meciul cu Știința, iar Ciprian Panait îi va îndeplini
rolul pe banca tehnică. Informația a fost confirmată de Ion Taban,
președintele Rapidului, în exclusivitate pentru ProSport. În aceste
condiții,. cel care a susținut astăzi obișnuita conferință de presă
a Rapidului, a fost chiar Panait. Acesta a spus că Nae Manea și-a
luat doar un răgaz în ceea ce privește decizia de a continua sau nu
la Rapid și că este afectat de toate zvonurile care dau tot felul
de înlocuitori pentru el.
„Este o situație normală din punct de vedere al
pregătirii. Suntem pe drumul cel bun, nu ne mai permitem pași
greșiți, suntem obligați să câștigăm. Domnul Manea a cerut timp de
gândire în privința continuării sale pe bancă sau nu. Noi sperăm ca
de săptămâna viitoare să revină alături de noi. Meciul l-am
pregătit împreună, dar mâine el va sta în tribună. Săpunaru e apt
de joc, vom decide împreună dacă va juca mâine. Nu m-a sunat domnul
Copos, dar nu trebuie să mă sune ca să stau pe bancă. Vreau să-i
facem un cadou o victorie. Domnul Manea este foarte afectat de
toate aceste speculații, din ultima vreme”, a declarat
Ciprian Panait.