„Meciul cu Rapid va arăta din ce `aluat` suntem făcuți”
Dan Petrescu consideră că meciul cu Rapid reprezintă prima partidă grea pentru Unirea în acest sezon și atenționează că ialomițenii ar putea avea parte de un arbitraj potrivnic.
"Acum urmează meciurile grele cu Rapid, Craiova, Vaslui și vom afla din ce "aluat" suntem făcuți. Presiune e pe jucătorii Rapidului, nu pe ai Unirii. Mi-e teamă de arbitraj. E normal deja, toată lumea se teme de arbitraj în România.
Am stat două săptămâni pe prima poziție, dar să vedem pe ce loc vom fi după 17 etape. Atunci nu o să avem nevoie de întăriri pentru că își vor reveni cei accidentați. Totuși, să vedem ce se întâmplă până atunci pentru că, în afară de campionat, mai avem cel puțin două meciuri în Cupa UEFA și două în Cupa României. O să vedem valoarea noastră atunci", a declarat tehnicianul Unirii Urziceni.
Petrescu spune că meciul din Turul I al Cupei UEFA, în care Unirea va întâlni echipa germană Hamburg, va fi cel mai important din cariera sa de antrenor. Tehnicianul crede într-o minune și dă exemplul Luxemburgului, care a reușit să câștige aseară în Elveția, scor 1-2.
"Meciul cu Hamburg va fi cel mai important din cariera mea de antrenor. Avem șansa noastra…mică. Dar așa cum nimeni nu se aștepta ca Luxemburg să bată în Elveția, nimeni nu se așteaptă ca noi să mergem la victorie cu Hamburg, dar nu se știe niciodată. Ar fi un vis să marcăm de trei ori în deplasare. Încă nu mă gândesc la Hamburg pentru că nu aș putea să mă mai concentrez pentru partida cu Rapid", a spus Dan Petrescu.