*Rapid trebuie să evolueze, sâmbătă, pe terenul Viitorului, însă jucătorii au intrat în grevă generală și anunță că nu se vor prezenta la meci. De altfel, ei au declarat că nici măcar nu iau în calcul să se antreneze în zilele următoare, dacă restanțele financiare nu vor fi plătite.
Jucătorii Rapidului au dat dovadă de caracter și s-au comportat admirabil la meciul cu Steaua, reușind printr-o dăruire exemplară să contracareze diferența de valoare dintre cele două echipe.
În ciuda abnegației de care au dat dovadă în acest an Pancu&Co, conducerea din Giulești nu a știut niciodată să fie alături de jucători sau să comunice cu aceștia. Insolvența s-a transformat în sclavie, iar fotbaliștii văd, zi de zi, cum munca lor este tratată cu dispreț.
Astfel, la mai puțin de 24 de ore de la meciul cu formația lui Reghecampf, rapidiștii au decis să intre din nou în grevă. Chiar dacă nu este primul demers de acest fel, de această dată acesta pare să fie cel mai serios. Fotbaliștii au anunțat că până nu li se plătesc restanțele pe februarie și martie nu se vor mai antrena și nici nu se vor prezenta la meciuri.
De notat că suporterii giulelșteni sunt de acord cu acest demers, ei venind în urmă cu două săptămâni la ProRapid și asigurându-i pe jucători de tot sprijinul necesar.
2 zile jucătorii Rapidului au fost în grevă și nu s-au antrenat, înainte de meciul cu Bistrița
200.000 de euro trebuie să scoată lunar din buzunar George Copos pentru a plăti salariile jucătorilor
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER