Meciul „Știința” – Steaua riscă să se joace fără spectatori!** Jandarmeria nu-și asumă riscul organizării! VEZI DE CE
Jandarmeria Dolj a înștiințat LPF că nu-și asumă riscul
organizării cu spectatori a meciului Universitatea Craiova-Steaua,
din prima etapă a returului, deoarece Stadionul „Ion Oblemenco” nu
îndeplinește unele condiții, respectiv există camere de
supraveghere defecte și turnicheții nu funcționeză.
Jandarmeria Dolj a înștiințat LPF că la arena craioveană mai multe
camere de supraveghere sunt deteriorate, turnicheții nu
funcționează și lipsesc scaune, astfel că nu-și asumă riscul de a
organiza cu spectatori meciul din prima etapă a returului Ligii
I.
La rândul său, Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a înștiințat
clubul Universitatea Craiova să nu pună în vânzare bilete de acces
la meciul cu Steaua până vineri, când urmează să se facă o nouă
inspecție și când se va decide dacă partida se va disputa cu sau
fără spectatori.
Totodată, gruparea Universitatea Craiova ar putea să nu fie
programată la această partidă dacă nu își va achita datoriile pe
care le are față de unii jucători.
Sursa: Mediafax