Meciurile din competițiile interne ar putea fi suspendate în cazul scandărilor rasiste

Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal, întrunit joi, la Casa Fotbalului, în prima sa ședință din sezonul competițional 2009-2010, a anunțat deciziile care vor fi luate în cazul comportamentului rasist din tribune, meciurile putând fi chiar oprite, notează site-ul oficial al FRF.

În situația în care un arbitru constată existența unui comportament rasist în interiorul stadionului sau este informat asupra acestuia de al patrulea oficial, arbitrul va acționa după cum urmează:

a) va opri meciul în conformitate cu dispozițiile Legii 5 din Legile Jocului și va solicita efectuarea unor anunțuri prin stația de amplificare a stadionului, prin care va solicita de îndată încetarea acestui comportament;

b) dacă, după reluarea jocului, comportamentul rasist nu va înceta, arbitrul va suspenda jocul pentru 10 minute și va solicita jucătorilor să se retragă la vestiare. Pe durata suspendării, vor fi efectuate anunțuri prin stația de amplificare a stadionului, prin care va solicita încetarea de îndată a acestui comportament;

c) dacă, după reluarea jocului după suspendare, comportamentul rasist nu va înceta, arbitrul va fluiera sfârșitul jocului.

2. Cu ocazia măsurilor menționate la lit. a)-c) de mai înainte, arbitrul va fi asistat de observatorul de joc prin intermediul celui de-al patrulea oficial, pentru a stabili dacă comportamentul rasist a încetat.

3. Arbitrul va fluiera sfârșitul jocului numai dacă măsurile menționate la lit. a)-b) de mai înainte nu au condus la încetarea comportamentului rasist și numai după evaluarea impactului asupra securității jucătorilor și a spectatorilor ca urmare a sfârșitului prematur al jocului.

MEDIAFAX

Publicat: 06 08. 2009, 16:47
Actualizat: 06 08. 2009, 16:49