Media de spectatori după primele două etape în Liga 1. Steaua nu reușește să-și apropie fanii. Surpriză uriașă: ce meciuri au adunat cei mai mulți suporteri în tribune
Suporterii din România continuă să stea departe de stadioane. Media de asistență după primele două etape, în care fiecare echipă a jucat un meci pe teren propriu, este de aproximativ 4.600. Cifra este peste cea din ultimele două sezoane, dar este în continuare mică pentru o primă ligă din Europa.
România este în acest moment pe locul 15 în clasamentul coeficienților în fotbalul european și naționala noastră a ajuns până pe un onorant loc 8 în topul FIFA. Cu toate acestea, rămânem codași la prezența pe stadioane. Scandalurile, lipsa achizițiilor importante și jucătorilor valoroși sau lipsa unei strategii de marketing sau a stadioanelor moderne sunt câteva dintre motivele pentru care românii ocolesc stadioanele.
Atât Gino Iorgulescu, cât și Răzvan Burleanu și-au propus în momentele în care și-au preluat mandatele, printre altele, să readucă fanii în tribune. Una dintre soluții a fost comprimarea Ligii 1 la 14 echipe, care pe hârtie ar însemna mai multe meciuri tari.
După primele două etape, media de spectatori pe stadioane este în jur de 4.600, cu aproximativ 1.000 de suporteri mai mare față de cea pe sezonul trecut (aproximativ 3.700 de suporteri). Recordul de asistență a fost stabilit la Pandurii – Steaua, unde au asistat aproximativ 12.800 de spectatori. De reținut că echipa lui Edi Iordănescu își joacă meciurile la Severin, deoarece stadionul din Târgu Jiu este în renovare.
Pandurii – Steaua este meciul care a strâns până acum cei mai mulți fani pe stadion
Surprinzător, pe locul secund este tot un meci al Pandurilor, cel de la Timișoara, la care au asistat aproximativ 12.000 de fani – semn că publicul bănățean este în continuare un mare consumator de fotbal. Steaua, echipă care în statistici are cei mai mulți fani, a reușit să aducă în tribune doar 5.500 de suporteri, deși rivalitatea cu Petrolul este foarte intensă.
Există însă potențial de creșterea, deoarece este perioada în care cei mai mulți români pleacă în concediu. Este și motivul pentru care FRF a ales stadionul din Constanța pentru Supercupa României, Steaua – ASA 0-1.
Surprinzător, Pandurii au avut până acum cea mai bună asistență din Liga 1. Au fost însă ajutați și de numele adversarului, Steaua
La nivel european suntem codași
În prima etapă, pe stadioanele din Liga 1 au mers aproximativ 32.803 de spectatori, cam câți asistă în media la un singur meci din campionatele Germaniei, Angliei, Spaniei sau Italiei. Nici în etapa a doua n-a fost înghesuială, cu o cifră totală de 32.734 de spectatori.
La nivel european, anul trecut Liga 1 a adus pe stadioane mai puțin spectatori decât ligile secunde din Anglia, Germania, Spania și Italia, Franța și Olanda. Ba chiar mai puțini decât liga a treia din Anglia și Germania și a patra din Anglia. Într-o studiu făcut de UEFA, Români s-a aflat la finalul anului trecut pe locul 29 în topul asistențelor pe stadioane. România a fost depășită la numărul de spectatori chiar și de campionatele din Norvegia (medie de 6.910), Danemarca (6.890) sau Cehia (4.764).
Campionatele în care cluburile reușesc să atragă venituri consistente din vânzarea de bilete sunt Bundesliga (medie de 43.305 pe meci), Premier League (35.900) și Primera (26.910 spectatori). Ca fapt divers, Borussia Dortmund – echipa care anul trecut a avut cel mai bun grad de ocupare a stadionului (medie de peste 80.000 de spectatori), a vândut în această vară aproximativ 55.000 de abonamente, cu doar 93 mai puține față de vara trecută.