Mediașul, gazat de nemțeni!
Gaz Metan nu a mai repetat jocul spectaculos făcut în prima etapă cu Craiova, când a învins cu 2-1, și a ratat șansa de a trece pentru cel puțin o zi pe primul loc în clasament.
Oaspeții nu au avut nici măcar o ocazie la poarta lui Vâtcă în primele 30 de minute, iar gazdele au încercat prin Silvășan, Kubala și Pârvulescu să bage mingea în poarta lui Rohețki .
Hoban a avut golul în vârful bocancului (31), dar nemțenii au răsuflat ușurați, după ce balonul trimis de medieșean din 9 metri, a trecut milimetric pe lângă bară. Nici Eric nu a nimerit poarta, trei minute mai târziu, bolta acestuia din 5 metri trecând mult peste buturile Ceahlăului. Tribuna a amuțit în minutul 39, când Doicaru, scăpat pe dreapta, l-a driblat și pe Vâtcă, dar șutul său a fost scos de pe linia porții de către fostul jucător al moldovenilor, Nohai.
Mediașul a încasat-o din nou la fel ca și cu Craiova, pe final de primă repriză, când Vinicius s-a înălțat nestingherit de lângă visătorii fundași centrali ai Gazului și a trimis balonul cu capul, în plasă, în dreapta lui Vâtcă. Mai mult Ceahlăul a trimis mingea în bara transversală, Doicaru ratând ținta din numai 6 metri, în prelungirile primei părți.
Florin Marin a sunat retragerea în apărare în mitanul secund, moldovenii blocând eficient mai toate acțiunele de atac ale Mediașului, care nu a mai amenințat deloc periculos poarta adversă. Doar Dudiță în două rânduri, a fost singurul gazist care a reușit să pună în pericol real buturile lui Rohețki, dar mingile trimise de el nu au găsit spațiul porții Ceahlăului.
Gafița a stabilit scorul final, în ultimul minut de joc, acesta înscriind simplu, cu latul, pe lângă Vâtcă, prost ieșit în întâmpinare la 16 metri.
Moldovenii sparg astfel gheața cu un succes pe terenul unei echipe cu care se va lupta probabil pentru evitarea unui loc retrogradabil până la finele campionatului.
Â
Click aici pentru comentariul live al partidei Gaz Metan – Ceahlăul
Dragoș Popescu
 foto:Sebastian Marcovici