Celebrul poet român salută revenirea lui Piți în Ghencea în calitate de antrenor, spunând că are șanse mari să ia titlul în Liga I.
În ultima vreme, Adrian Păunescu s-a retras acasă, evitând să apară la emisiuni televizate și să acorde interviuri. Spunea că e bolnav, fără să dezvăluie diagnosticul. Din acest motiv, celebrul poet ne-a amânat cu câteva săptămâni demersul jurnalistic. A zis că nu se simte prea bine și că nu e încă momentul să vorbească. Apoi, într-o zi, apare un mesaj pe telefon: „Mâine, la ora 12.00, la mine acasă”. Ne-am conformat. Când am bătut la poartă, Păunescu ne-a poftit în curte. Era vesel, nu și-a trădat deloc presupusa boală de care suferă. Doar branula fixată pe antebrațul drept, prin care i se injectează albumină, arată că are ceva.
Păunescu n-a slăbit deloc, așa cum s-a speculat. Dimpotrivă, în ziua interviului era în formă foarte bună, vorbind cu reporterul Prosport preț de o oră și jumătate despre situația generală din fotbalul românesc. A rezultat un interviu senzațional, pe care vă invităm să-l citiți în rândurile următoare.
Ce se întâmplă cu fotbalul românesc?Cu fotbalul românesc se întâmplă, în vitrina care-i este destinată, ceea ce se petrece în depozit cu toată această țară. E o prăbușire totală, într-o țară care s-a repezit să adopte un sistem pentru care nu era pregătită. Nu e modern, de viitor, ci unul al marilor separații de categorii sociale. S-au făcut foarte multe erori, iar cea mai mare a fost trecerea de la socialism la capitalism fără a se prelua nimic din ce era bun atunci. Dispariția sportului de masă a dus la rărirea valorilor de performanță. S-au ocupat toate terenurile pe care se făcea sport la țară. S-a ajuns la situația în care foarte puțini părinți își duc copiii la fotbal. În socialism, plafonarea era o crimă. Acum, e o la fel de mare crimă lipsa de mijloace de afirmare a celor mulți. Să nu ne mirăm că la Olimpiade nu reprezentăm nimic, suntem doar tolerați. Trebuie înțeles de-acum încolo un lucru: plafonării din socialism să i se răspundă cu o competiție corectă a valorilor, nu cu una coruptă. Marii fotbaliști români, Dobrin, Hagi, Balaci, nu s-au format în laboratoare, ei nu sunt niște homunculi făcuți în chiuvetă, ci fructul sărăciei din locurile unde trăiau și al dorinței de a se exprima prin sport. Că au avut și geniu, e cu totul altceva.
După 20 de ani, nu s-a realizat nimic spectaculos. Cine ar trebui să se implice?Partidele politice trebuie să modifice profund sistemul existent. Nimeni n-a întrebat poporul român dacă vrea să treacă la capitalism. Poporul român n-a mai dorit poate un anumit tip de socialism, care era închistat și care era ca un motor care se gripase. Politicul ar trebui să se implice în restructurarea sportului. A fost însă la noi un premier, Tăriceanu, care declara sus și tare că sportul nu e o prioritate. L-am atacat dur atunci și în Senat. Acești oameni n-au sentimentul istoriei, că azi îi vom judeca. Și în cazul lui Băsescu și al lui Boc e la fel, doar că ei n-au declarat nimic. Trebuie să ne întoarcem la cei care produc, nu la cei care speculează. Trebuie reorganizat întreg sportul românesc, găsite soluții pentru susținerea lui materială. Baza să fie pe sportivul autohton. Aș face pași către integrarea fotbalului din Republica Moldova în campionatul național al României. Asta ne-ar da și o altă perspectivă asupra unității naționale, alt rezervor de cadre și alt standard de cadre pentru fotbaliștii moldoveni extrem de talentați.
Băsescu l-a felicitat totuși pe Becali pentru performanța Stelei, când a ajuns în semifinalele Cupei UEFA.
După ce s-a încheiat lupta? Păi, după război, mulți viteji se-arată. Problema nu e cum sărbătorim victoriile, ci cum le pregătim.
„Belu și Bitang sunt încă tineri și productivi” Sportivilor li s-au tăiat din rente. Cum comentați?E foarte mare înșelătorie asta. Astea sunt învățămintele noastre din vremea socialismului mortificat. Suntem pe un drum greșit, parcă dorim contraperformanța și o obținem. Era o țară care se numea RDG. N-avea mare lucru, dar făcea lentile Zeiss și, cu trei vagoane, își rezolva problema de comerț exterior. Trebuie să ne concentrăm pe ceea ce putem face. Am avut o gimnastică de super clasă mondială, unde e acum? Belu și Bitang au fost virați la un moment dat către un secretariat de stat, consilierat. Sunt încă tineri și productivi… Nu poți să iei țăranul de la recoltele pe care le face și să-l pui la statistică, să țină cont de recoltele care se pierd.
Păunescu începe să-l critice pe Băsescu, spunând că nu-și merită salariul lunar și că „Guvernul e o mizerie”. Face recurs la trecut, povestindu-și viața.
„În această perioadă foarte încărcată de bilanțuri și regrete, speranțe împuținate, constat cât de cumplit mi-a trecut viața. Când am fost tânăr, a fost condamnat tata la 15 ani de pușcărie politică. A fost arestat bunicul, dar n-a stat atât de mult în închisoare pentru că trecuse de vârsta la care putea fi bătut bine. Nici la facultate nu mi s-au deschis ușile, fiindcă eram fiu de deținut politic. Trei ani n-am putut concura. După aia a venit perioada lui Ceaușescu, pe care am privit-o ca pe o renaștere. După 1980, Ceaușescu a început să comită greșeli de nemăsurat cu consecințe grave pentru noi toți. A venit Revoluția. Au fost oameni care, deși mă înjuraseră în socialism că sunt anticomunist, acum mă înjurau că sunt procomunist. Apoi a venit Convenția la putere, am rămas șomer. Am scris zi de zi la România Liberă a lui Paler, care mi-a oferit o pâine. Și-acuma suntem contemporani cu Băsescu și constat în ce fel abordăm marșarierul. Suntem în plin marșarier, ne întoarcem în Evul Mediu. Suntem marcați și de vecinătățile cu care nu ne înțelegem, dar și de noi înșine. Am făcut mici operații de comerț exterior cu fotbaliștii, Evul Mediu… Comerț cu oameni. Nu e însă totul pierdut câtă vreme o femeie și un bărbat din România își mai găsesc timp noaptea să se iubească și să gândească un copil.” Rămâneți cu Cenaclul Flacăra și cu poeziile… Sigur, dar n-ajunge. Pe 20 iulie, când împlinesc 67 de ani, Jurnalul Național și Editura Curtea Veche mi-au făcut surpriza de a publica un roman pe care l-am scris acum 20 de ani: „Vinovat de iubire”. Va fi foarte tare, scandalos. Mă bucură, dar nu ține de cald.
Ce veți face de ziua dumneavoastră? Voi sta în curte. N-am puterea materială de a pleca. O să plec înainte trei zile ca invitat la Mamaia Copiilor, unde sunt președintele juriului. Trebuie să-ți spun ceva foarte important: contează fiecare oră. Lucrez la repunerea în viață a unor romane pe care le-am scris de-a lungul vremii. La unul din 1978, atunci nu am putut publica. Se numește „Crimă fără pedeapsă”, are peste 600 de pagini. E vorba de viața unui oraș, Turnu, și de confruntarea dintre mentalități. Mai am un roman, „La cules de porumb”. Am multe cărți de poezie nepublicate. M-a apucat așa o febră de început și de sfârșit de lume.
„Trebuie organizată viața fotbalului, ca să nu devină obiectul niciunei corupții” Ce-ați face dacă ați fi în fruntea fotbalului românesc? Trebuie recâștigate condițiile materiale pentru fotbal. Trebuie organizată viața fotbalului, ca să nu devină obiectul niciunei corupții. Trebuie relansate centrele de juniori. Trebuie încurajate marile orașe care iubesc fotbalul, să-și asume un fel de paternitate chiar dacă e în combinația public-privat. Aș încerca să mă bazez mai cu seamă pe fotbaliștii autohtoni. N-am nimic împotriva străinilor, numai că nu se poate face fotbalul românesc fără fotbaliști români. Sunt echipe dominate de străini. Ele pot obține performanțe momentane, dar fotbalul românesc nu crește decât derivat.
Vi s-a propus vreodată să conduceți un club de fotbal? Nu. Am fost doar președinte de onoare la Universitatea Craiova până acum câteva luni. Omul generos care e Mititelu, pe care îl prețuiesc și l-am apărat, m-a numit acolo și după aia a considerat că e totul. Nu m-a mai întrebat nimic. Dacă mi s-ar fi propus mai mult, nici măcar n-aș fi refuzat. Am iubit în viață două echipe: Craiova și Rapid. La Craiova am fost o dată într-o situație specială. Când s-a cântat imnul Craiovei prin stație, și eu eram cu Cenaclul, l-am rugat pe Socaciu, care a compus imnul Rapidului, să-l cânte. (Se amuză) Și a cântat imnul Rapidului, înaintea meciului cu Craiova. Au fost huiduituri nesfârșite, până la intervenția mea fraternă. Apoi au început să aplaude.
De ce nu mai sunteți președinte de onoare?Mi-am dat demisia. Știu că Mititelu a trecut prin momente grele, a luat de exemplu decizia aia cu Severinul. Nimeni nu știe cât de mult iubesc eu Severinul, pe care-l consider cel mai european oraș al Olteniei. Mi-e foarte drag, e superb. Dar una e să iubești un oraș și alta e să-l pui într-o condiție de contradicție cu Craiova. Craiova e totuși centrul Olteniei. N-am putut să mă uit pe gaura ușii la ceea ce se întâmplă la Craiova. Mai ales că Mititelu lua măsuri asupra cărora nu mă întreba. Spun asta, nu pentru că aș fi vrut să decid eu, deși n-am fost în nicio colectivitate în care să n-am de zis un cuvânt. N-am comunicat deloc cu el. Sunt în total dezacord cu plecarea echipei din Craiova.
Mititelu v-a pus doar de imagine? Nu pot să-l condamn. Am intervenit fără eficiență în conflictul lui cu Solomon. Protestez împotriva arestării primarului Craiovei, a porcăriei care i se întâmplă. I-am zis la „Zilele Sorescu”: „Măi, Aurică, dă-i, mă, drumul… Nu-i mai pune biruri!”. Când se aranjase totul și i s-a propus lui Mititelu micșorarea chiriei la stadion, el s-a ambiționat și a plecat… Nu se face asta. Un conducător mare are și marșarier, știe să dea înapoi, nu numai înainte. Trebuie să facă și la dreapta, și la stânga, și înainte, dar și înapoi atunci când e cazul, trebuie să cedeze în fleacuri ca să câștige în esență.
Ați făcut și imnul… L-am făcut în 1972 sau 1973… De altfel, vreau să spun ceva. De mai mult timp am vorbit despre obligațiile financiare ale Universității Craiova pentru acel imn pe care îl cântă și pe care nu-l plătesc. Nu sunt un nabab, mie Boc mi-a tăiat pensia, am de ținut o casă, o familie. Fetița mea, care e genială, studentă în anul doi la limbi străine, la spaniolă – portugheză, a câștigat concursul pe universitate pentru o bursă pe un semestru în Spania și Portugalia. Trebuie să mă gândesc la ea. Cer public domnului Mititelu și clubului Universitatea Craiova să se achite de toate datoriile pe care le au față de mine. Așa cum contractul meu cu Copos, pentru Rapid, s-a încheiat de un an și jumătate. Tot îi dau SMS-uri și îi atrag atenția. I-am zis: „George, nu ți-e rușine! Nu realizezi prin ce-am trecut eu?! Că m-a costat 100 de milioane ca să-mi fac albumina!”. Imnul continuă să existe, dar contractul nu s-a reînnoit. O să-l dau în judecată din nou.
Sună telefonul. După încheierea scurtei conversații, Păunescu simte nevoie să ne anunțe cu cine a vorbit: „Un băiat din partea lui Gregorian Bivolaru. Spune că le-am luat de multe ori apărarea și că se simt obligați să-și ofere serviciile”.
Aveți mulți bani de recuperat? Nu e asta, dar trebuie reînnoit contractul, din moment ce imnul se cântă. Avem un contract care se prelungește. Un om care are, pe de o parte, suficientă minte și acuitate de suflet și știe ce înseamnă suferința, își permite asta? E o măgărie cumplită. Tot ridică din umeri, spunând că n-are bani. Și banii din anii precedenți i-am recuperat tot în instanță, la negocieri. Folosește imnul fără să fi semnat un contract cu mine. E contribuția mea și a lui Socaciu. I-am zis: „Bine, măi, George, tu umbli cu tot felul de terchea-berchea și le dai sute de mii de euro și mie nu-mi dai bani pe drepturile mele? Eu trăiesc din asta”.
„La Craiova, copiii se nasc brazilieni” Va mai avea performanțe Craiova ca în trecut? Cred că Universitatea Craiova va redeveni o mare echipă în doi sau trei ani, printr-o conlucrare a celor care au tras până acum în direcții diferite și au tras unul în altul, pentru că izvorul este foarte puternic.Dacă Universitatea Craiova și-ar strânge toți jucătorii pe care i-au luat alții, inclusiv acea răpire de 10 jucători, ar avea cinci echipe de prima divizie, iar una ar fi campioană. Acolo, copiii se nasc brazilieni.
Cum analizați circul din Liga I, în care patronii decid totul, se ceartă, se înjură, fac echipele? Este o acțiune tipică de o societate nedezvoltată. Nu se face nicăieri în lume. Patronii au drepturi, nu privilegii. Nu pot face abuzuri, nu pot umili oameni. Trebuie oameni tari. De aceea cred că e foarte importantă revenirea lui Pițurcă la Steaua. Am fost unul dintre puținii oameni care l-au susținut, la un moment dat chiar singurul, atunci când devenise odios pentru toți odioșii care îl înjurau. Pițurcă e un tip tare, un mare talent și antrenor. Cel mai mult îmi place la el că-i ațos, că are prietenie cu George Becali, dar are personalitatea sa. Important e ca tot mai mulți dintre antrenori să se consolideze ei înșiși în ideea că sunt niște meseriași, că au drepturi legale. Să se respecte Codul Muncii, legea. Din păcate, în anumite situații, pe bani negri se merge, pe bani negri se pleacă. Având complicități perverse, nu poți zice nimic când patronului îi vine să te dea afară.
Va sta mult Victor Pițurcă la Steaua? Dacă Pițurcă nu va rezista la Steaua, înseamnă că Gigi Becali trebuie să iasă definitiv din fotbal. L-am apărat pe Gigi Becali, și nu oricum, ci împotriva unei porniri generale. Am prețuit talentul lui, are talent de om public, dezvoltarea lui, faptul că s-a rafinat, că-și stăpânește tonurile și semitonurile, dar n-aș vrea să fiu complice cu erorile pe care le comite. A avut antrenori foarte valoroși, dar ei n-au avut suficientă vână ca să-l înfrunte. Pe oameni ca el, antrenorii trebuie să-i respecte, dar să-i și înfrunte pentru a-i învăța că nu se face să dai afară atâția. Asta e o chestiune de mică tiranie orientală, cum a făcut cu Bergodi.
Și pe Hagi. După ce l-a dat afară pe Hagi, și-a pierdut enorm din credibilitate. I-am semnalat-o. Chestiunea cu Hagi s-a întors împotriva lui. A și regretat-o.
Are șanse Pițurcă să ia titlul cu Steaua, în condițiile în care toate echipele s-au întărit? Cu atât mai bine pentru un performer ca Pițurcă. Gândește-te la regula tenisului: „Nu joci cu unul mai prost ca tine, că te scoate din mână”. Aici e cu scoaterea piciorului. E bine că s-au întărit și Dinamo, CFR Cluj, Rapid. Un asemenea campionat poate da și embrionii unei noi naționale. Nici la națională n-aș vrea să apară alt tip de personalism, de ambiție individuală.
În dezacord cu atitudinea lui Răzvan Lucescu față de Mutu
Adică? Nu-mi place la băiatul ăsta, care este foarte talentat, Răzvan Lucescu, chestia cu atitudinea cu Mutu. Nu e vorba că aș accepta erorile lui Mutu, dar nu poți să-l condamni definitiv pe un mare fotbalist. Atitudinea mea e constantă de-a lungul întregii istorii a fotbalului românesc. Când federația veche îl scotea definitiv din fotbal pe Dobrin pentru că li se părea că nu e disciplinat, am sărit în apărarea lui ca să-l aducem cu Ioanițoaia, Graur, cei care lucrau cu mine, la condiția de egalitate. Autoritatea nu se construiește sacrificând valori pe care ești dator să le tratezi ca un chirurg, nu ca un măcelar. Nu poți să-i dai în cap unuia, să zici apoi că ai rezolvat situația suferinței lui. Vorbesc din prețuire pentru Răzvan Lucescu și l-aș ruga pe Mircea Lucescu să nu se mai bage în treaba asta a lui și a naționalei, că sună rău. Răzvan e destul de matur.
Pițurcă a fost dat afară după ce a calificat echipa la Euro 2000 și tot cu el am ajuns la Euro 2008. A fost dat afară ca o concluzie că tot el a făcut bine. A fost una dintre cele mai mari nedreptăți din fotbalul românesc. Atunci, când a calificat echipa la Euro 2000 fără nicio înfrângere… Așa ceva nu se întâmpla nici în ultimul copac din Congo. Până și maimuțele din alte zone geografice au mai multă morală decât cei care l-au dat afară atunci pe Pițurcă. Și făceau și gesticulația dreptății.
Acum l-ați fi păstrat? Nu. El trebuia să dea semnul plecării. A prins o galerie de meciuri neinspirate și a ratat. Asta nu înseamnă că nu e un mare antrenor.
Radiografia conducătorilor din fotbalul românesc Ce impresie vă face Adrian Porumboiu? Este un om extraordinar. Ca dovadă, a și ieșit din el un mare regizor. Aș fi vrut să fie la Craiova. Nu în locul lui Mititelu, că el nu e la Craiova, ci la Severin.
Intră un om cu medicamente. Păunescu îi mulțumește, își cheamă soția ca să-i dea o revistă Flacăra și o întreabă: ” Cum se numește medicamentul? Carnitină, carnil. E injectabil, oare? E bun și așa, neinjectabil”. Soția, Carmen, îi spune că medicamentul e oral, o soluție buvabilă. Medicamentul este destinat exclusiv pentru persoanele care suferă de boli ale inimii, ale anginei pectorale.
Carnitina, pe care o folosește Păunescu, este un tratament adjuvant în afecțiuni cardiovasculare, fiind foarte bună în prevenirea infarctului de miocard.
Dar Paszkany? La Paszkany, n-aș putea să nu observ o inteligență, simțul practic, organizarea. M-a enervat însă o chestie îngrozitoare și m-a depărtat de el. În afară de chestiile politice, că e cu Boc, cu Băsescu, și este și favorizat. Asta cu CFR 1907. Păi, în 1907, Clujul nu era pe teritoriul oficial al României. Ce face el aici? Este cosmopolit, deschis către univers? Niciun maghiar din România nu se cuvine s-o facă și-și face un mare păcat lucrând împotriva unității naționale. Cei care fac asta își închipuie că ar fi mai fericiți în altă țară? Să nu-și facă iluzii. Aici sunt tratați ca egali, oriunde s-ar duce de-acum încolo ar fi ca niște băieți de provincie veniți în Imperiu. Nici CFR Cluj, nu se putea. Ce Căi Ferate Române existau în 1907? La Cluj am o echipă pe care o iubesc, Universitatea Cluj, pentru că acolo, în studenție, a jucat fotbal unchiul meu, Ioan Păunescu, student la Litere. Acolo, bunicul meu și-a trimis aproape toți copiii să studieze după 1918, nu la București. Pentru mine, Universitatea Cluj e o lumină. Ori de câte ori vor avea nevoie, le voi fi sprijin.
Am ajuns la Iancu. A făcut dintr-o echipă de anonimi, e vorba de ultimii ani, una puternică. S-a dăruit, îmi place poziția lui. A creat un postament pentru performanță. Nu va veni altul în locul lui să investească atâția bani. Îmi pare foarte rău însă de Sabău, nu e dreaptă plecarea lui. Am înțeles că el a dorit-o. S-ar putea să fie și Iancu temperamental. Când simți că investiția ta nu rodește, s-ar putea să te enervezi.
Ați auzit de Bucșaru? Cine e? N-am nimic de zis, nu-l cunosc. În schimb, antrenorul Dan Petrescu și Meme Stoica au făcut o echipă performantă, ajunge să-l califice pe patron. Contează faptele. Îl regret pe Dan Petrescu. Ar fi putut și poate în continuare să fie cel mai mare antrenor al generației lui. Îl văd la ȚSKA Moscova. Poate la Chelsea.
Jean Pădureanu e și acum la Gloria Bistrița, la 74 de ani. Cum vedeți longevitatea lui? A luat-o ca un patriarh de Bistrița și a ținut lucrurile strânse. I s-au reproșat toate Cooperativele. Cum a făcut, cum n-a făcut, echipa Gloria Bistrița e bună. Când nu te aștepți, plesnește pe vreun mare stadion. Viața e toxică. De când ne naștem și până în ultima clipă tot murim. Jean Pădureanu n-a trăit fotbalul ca pe o aventură, ci ca pe un destin. Atunci când nu vom mai fi, îl vom regreta. Mă emoționează chiar felul lui de a fi, de a se implica, de a se dărui. Poate au fost și aranjamente în viața lui, așa cum se spune, dar cred că toate astea fac parte din prețul supraviețuirii. Ce părere aveți despre președintele Ligii? E fenomenal. Rareori un așa om de suflet și rațional. Dacă făcea la timp toate școlile, Mitică Dragomir putea fi președintele țării. E născut pentru o carieră înaltă. El s-a dedat târziu la limbajul colorat, nuanțat. Îl consider și un căuzaș. Știe să se apropie de oameni. N-a reușit la Primăria Capitalei, pentru că nu i-au făcut bine trăirile cu Victoria București, FC Olt Scornicești. Are dotare mentală excepțională. Mircea Sandu? N-aș vrea să vorbesc în momentele acestea când e bolnav. Când va fi sănătos, avem timp să-l analizăm. Am și o doză de recunoștință reală pentru el. În 1997, când Justiția mi-a restituit casa de la Breaza pe care mi-o luase Ceaușescu, el, care era un fel de proprietar al acelui imobil, printr-o organizație de turism a lui a fost extrem de elegant. N-a pretins nici bani legali, nici șpagă pentru a elibera casa. Parcă am recunoscut în el pe urmașul lui Mircea Angelescu.
„La Dinamo roade un șobolan. Un fost securist”
Dinamo n-a mai ajuns în Liga Campionilor de două decenii. De ce? Dinamo are un președinte de cea curată vocație de lider, Nicolae Badea. Este un om care putea fi orice în România, prim-ministru, primar. N-a fost să fie probabil din cauza acelui accident biografic, căsătoria cu fata lui Ion Dincă. Deși, în mod normal, într-o lume onestă n-ar trebui să conteze. La Dinamo e o criză de pluralism, fiindcă sunt prea mulți, spre deosebire de Steaua, unde e o criză de monopartitism. De Turcu e păcat că a plecat, nu merita soarta asta. Știu ce s-a întâmplat acolo. La Dinamo roade un șobolan, nu vreau să-i spun numele, unul care, peste tot pe unde a umblat, a făcut numai de astea, să încaiere oamenii… E fost securist, umblă cu toate șmecheriile cu putință. Nu mă bag în anecdotica noroioasă de la Dinamo. „Olanda, o echipă de castraveți sărați” V-ați uitat la Cupa Mondială din Africa de Sud? Cupa Mondială mi-a făcut o impresie penibilă. E vorba mai ales de Brazilia, echipa care putea schimba în bine atmosfera și calitatea jocului, a fost eliminată absurd. Nu-mi place echipa asta de castraveți sărați, Olanda, poate să fie și super campioană mondială. Dacă vreau să văd un joc mecanic, mă duc la discotecă. Mie îmi place jocul artă. Sunt la modă echipele profitoare, care pun exactitatea în locul imaginației. Care speculează dorința de altceva a unor formații ca Brazilia, Argentina. Mai e o compensație: minunea numită Spania. Dacă și Spania pierdea cu Germania, pentru mine, fotbalul mondial înceta să mai existe patru ani.
Cu Franța ne va fi mai greu în preliminariile pentru Euro 2012, după ce Laurent Blanc a fost instalat antrenor? Nouă ne e greu și cu Insulele Feroe. Am luat-o de la zero, suntem la zero acum ca națională și cumva ne amenință fundul mării. Nu sunt garanții că se va schimba ceva pozitiv. Lucrurile sunt lăsate să meargă de la sine sau să stea. Îmi plac Mutu, Marica, Chivu, Raț. Nu ne lipsesc jucătorii talentați.
„Voi încerca să-l readuc pe Mutu la națională”
De ce România a început să piardă după Euro 2008? Era un pod mare în Viena, cel mai sigur. Într-o dimineață, când a trecut o mașină mică, a căzut. Podul n-a căzut din cauza poverii momentane, ci din ce acumulase zgomote, vibrații, dureri de-a lungul vremii. Așa e și cu naționala noastră.
Veți încerca să-i împăcați pe Răzvan cu Mutu, așa cum l-ați readus pe Hagi la națională, în 1999? Da. Voi face toate eforturile ca să fie în teren toate valorile românești. S-ar putea să-i aduc la masa mea din curte. Sau să îi aduc într-o emisiune de televiziune. Doresc să reîncep emisiunile sportive, cum făceam la Antena 1. Mutu e pândit, e o personalitate excepțională căreia i se întâmplă de toate. Nu se iartă. Poți să fi personalitate excepțională și la pescuit, că tot așa se întâmplă. Te mușcă peștii de degetul mic.
„E o logică și a ierbii. Întâi rădăcina, apoi încolțește și crește. Păi, dacă noi n-avem răbdare cu nimic? Nenorocirea în România e că nu se merge decât pe profitul imediat. Nu există locul din care să apară fotbaliști, fiindcă nu e organizare”
„Am văzut multe blaturi, dar mi-au dispărut din memorie. Îl țin minte pe cel de la Oradea, când s-a prelungit meciul ca să dea Steaua gol. Nu semnalez blatul Stelei, ci atitudinea lui Mateianu, care n-a vrut și s-a opus până în ultima clipă. N-a reușit, că s-a dat penalty”.
„Multora dintre cei care au pățit-o cu blaturile, le-am atras atenția cu mult înainte. N-am obiceiul să îngrop încă o dată un îngropat. Nu, nu. Nu-mi place să particip la servicii de înmormântare. Sper ca ceilalți arbitri să fi înțeles”.
„În România, cel mai greu e să se nască oameni ca Gică Popescu. De ce? Pentru că, în genere, profesorii de fotbal nu la acest fel de joc îi invită pe elevii lor, ci la mingicăreală. Pe când, Gică Popescu a fost cel mai mare stoper din Europa la vremea lui”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER