Gigi Becali a reușit să facă pace cu o parte a ultrașilor din Ghencea, una dintre condițiile puse de aceștia la negocierile de acum o săptămână fiind ca Argăseală să nu mai colaboreze în niciun fel cu aceștia. Președintele Stelei a fost desemnat, așadar, „persona non grata”, iar suporterii speră ca în locul acestuia să fie co-optat în staff Meme Stoica, unul dintre artizanii echipei care ajungea în semifinalele Cupei Uefa în 2006.
Ghencea a fost din nou plină aseară, după aproape patru ani, iar fanii i-au cerut lui Stoica să se întoarcă la echipa sa de suflet. Incidentul cu suporterul care îl înjura pe Dică e demult istorie, susținătorii roș-albaștrilor realizând cât de mult a însemnat fostul manager general pentru Steaua, în special în ceea ce privește transferurile. Mai mult, faptul că actualul oficial al ialomițenilor nu a denigrat niciodată formația de la care a plecat le-a demonstrat fanilor atașamentul lui MM față de culorile roș-albastre.
„Meme, întoarce-te în Ghencea, Argăseală ne retrogradează„, i-au strigat fanii din tribune lui Stoica la partida de aseară, anunță ProTv.
Și Becali ar agrea o astfel de variantă, el confirmând azi că la finalul sezonului îl va aduce fie pe Dinu Vamă, fie pe Meme.
„Pandi e un băiat bun, dar el e mult mai apropiat de echipă. Mie îmi trebuie un om care să se priceapă la transferuri. În vară sigur o să încerc să îl aduc ori pe Dinu ‘Vamă’, ori pe MM.„, a spus azi latifundiarul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER