Meme, interzis în Ghencea!** Stoica a fost „săpat”! VEZI culisele unui transfer ratat!

Meme, interzis în Ghencea!** Stoica a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:

După trei ani, Mihai Stoica ar fi putut reveni în Ghencea! Gigi
Becali a început de câteva zile negocierile cu fostul manager de la
Unirea Urziceni, dar totul a picat aseară după niște întâmplări
absolut incredibile.

Ieri-dimineață. Anghel Iordănescu a anunțat în premieră, la Ora
de Fotbal de la Sport.ro, faptul că Gigi Becali l-a sunat să-l
întrebe ce părere are despre Mihai Stoica. „I-am spus că e unul
dintre cei mai buni conducători din fotbalul românesc și că, dacă
îl va readuce la Steaua, atunci va putea lua campionatul. Gigi vrea
binele Stelei și mi-a zis că e dispus să uite de toate scandalurile
pe care le-a avut cu MM, numai să pună mâna pe titlu”.

Gigi:
„MM poate redresa situația la echipă!”

După-amiaza. Înainte de a se urca în avionul de București, Gigi
Becali a anunțat că a discutat deja cu Mihai Stoica, dar asta nu
înseamnă că au și bătut palma. „Puiu Iordănescu mi-a spus și el de
Mihai și cred că ar fi cel mai potrivit ca, alături de Edi
Iordănescu, să redreseze situația de la echipă”. La ora 18:30,
Becali a aterizat la București. A mers să mănânce, apoi s-a dus să
le vorbească jucătorilor la stadion.

Gigi: „Nu
ar fi avut drept de semnătură”

Becali și MM urmau să se vadă, apoi să negocieze. Numai că
lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. De cum a pus piciorul
în România, Gigi Becali a fost ajutat să se răzgândească în
privința lui Stoica. Toți cei din anturajul patronului stelist l-au
săpat la greu pe fostul manager de la Urziceni. Ba, pentru a fi
convingători, unul dintre ei l-a pus pe un jurnalist să-l sune pe
Gigi și să-l convingă că MM vrea să-i pună condiții. Gigi Becali a
mușcat „momeala” și a început să facă declarații ironice la adresa
lui MM. „Cine e el să-mi pună condiții? Păi ce, eu voiam să îl aduc
manager? Voiam să-l aduc așa… pe la echipă, să vadă
antrenamentele, să facă atmosfera bună. Auzi, să mă comande MM pe
mine. La Steaua numai eu decid. Nici drept de semnătură nu-i
dădeam”, și-a schimbat imediat Gigi discursul. „Stați liniștiți,
Meme nu avea cum să ajungă la Steaua! Nimeni, de la bodyguarzi până
la cei mai buni prieteni ai lui Gigi, nimeni nu-l suferă”, ne-a
declarat un apropiat al lui Becali. Și totul a căzut.

S-au contrat dur în
ultimii trei ani

Ce i-a spus Gigi:
„Eu l-am învățat pe MM să-și lase părul mai lung și să nu mai
îmbrace haine colorate de zici că e homosexual”
„Băi, MM, tu ai o răutate patologică sau ești bolnav! Te mănâncă
pielea, ești obraznic și o cauți cu lumânarea. Vezi poate vin peste
tine!”
„Ai mintea de bibilică și vei fi un nimeni toată viața”
„Bine îți zicea Piți că ești Mița biciclista. Ești o jigodie, o
zdreanță”

Ce i-a spus MM:
„Lasă-mă în pace, nu vreau să vin la Steaua! Mă ameninți cu
bodyguarzii, nu îmi e frică de tine băi, cioban opărit! Ușor Jackie
Chan! Nu suntem la stână!”
„Nu am păscut niciodată oile împreună. Nu mă îndoi niciodată în
fața ta ca alții”
„Băi, nesimțitule, tu nu ai școală câtă vacanță am avut eu!”
„Băi, oierule, te-ai îndrăgostit de toate oile pe care le-ai scos
la păscut. Te-au fermecat ochii și freza lor”

MM: „Petrescu are zero șanse să vină la
Steaua”

Mihai Stoica a infirmat ieri varianta ca Dan Petrescu să ajungă
antrenor în Ghencea în acest sezon. „Ascultați‑mă pe mine! Dan
Petrescu nu vine la Steaua. Șanse 0, X, Y cum vreți! Nici în iarnă,
nici la anul”, a dezvăluit viitorul conducător de la Steaua. MM nu
crede că „Bursucul” o va părăsi pe Kuban Krasnodar acum, când va
promova în prima ligă din Rusia, pentru a reveni în campionatul
românesc. Drept bonus de promovare, Petrescu va primi o casă în
stațiunea Soci.

„Bursucul” ar putea
ajunge totuși la CFR

Atunci când Gigi Becali a anunțat că Dan Petrescu i-a transmis că e
dispus să discute despre venirea lui la Steaua după data de 6
noiembrie, celor de la CFR Cluj le-a picat fața. De ce? „Bursucul”
va trata cu ei în noiembrie și, din acest motiv, Paszkany l-a
chemat pe Cîrțu doar pentru a-i păstra locul cald lui Petrescu.
Ulterior, cei de la CFR au răsuflat ușurați când au aflat că
„Bursucul” nu are de gând să accepte oferta lui Becali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
Andra PLÂNGE în hohote de Crăciun. Cătălin Măruță a surprins-o în LACRIMI: 'Sunt atât de...'
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Am pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost unic. Niciodată nu va fi uitat
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Unde sunt radare fixe pe drumurile din România? Lista cu cele 74 de camere video de supraveghere
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×