Meme: „Mesajul e clar – ‘Tocați-i pe Urziceni și veți arbitra’!** Nici Real Madrid nu bătea în Giulești”
Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a
declarat, azi, într-o conferință de presă, că arbitrii care greșesc
împotriva grupării ialomițene continuă să fie delegați la alte
meciuri, ceea ce constituie un mesaj clar trimis oficialilor.
„Din moment ce arbitrii care greșesc sunt delegați în
continuare e foarte clar ce mesaj se transmite: «Tocați-i pe
Urziceni și veți arbitra». Ă‚sta e mesajul pe care îl deduc din ce
se întâmplă. Toată lumea vrea arbitri străini, toți cei care vor
să-și facă puțină curățenie în fotbal caută să aducă arbitri din
străinătate. Tudor a primit nota 7.5. Și nu i-a pus nota Temistocle
Popa la Floarea din Grădină, ci celebrul Rainea. De câte ori văd că
e delegat Rainea la vreun meci mă gândesc, oare pe cine trebuie să
acopere? Trei greșeli împotriva noastră, viciere de rezultat, 7.5.
Probabil că a contat la impresia artistică, a alergat frumos și a
privit în ochi„, a spus Stoica.
„Nici
Real nu bătea în Giulești”
El consideră că nici Real Madrid nu ar fi câștigat meciul din
deplasare cu Rapid, cu Alexandru Tudor ca arbitru. „Eu
consider că am avut un început foarte bun de campionat. Am plătit
scump pentru că am avut două meciuri foarte solicitante cu
Liverpool. Iar dacă Alexandru Tudor nu a vrut ca noi să câștigăm în
Giulești, asta e altceva. Noi am jucat foarte bine și trebuia să
câștigăm. Cu asemenea erori de arbitraj nici Real Madrid nu putea
să câștige în Giulești. Eu am atras atenția în privința lui Tudor
înainte de meci. Eram convins că se va întâmpla ceva și am spus-o
clar și răspicat, dar n-a servit la nimic. Au fost trei erori de
arbitraj groaznice, toate îndreptate împotriva noastră. De câte ori
e delegat Tudor eu consider că e o decizie proastă„, a mai
spus Stoica.
Mihai Stoica l-a dat exemplu și pe arbitrul Georgian Ionescu
pentru greșelile pe care le-a făcut. „Georgian Ionescu,
care mai nou se cheamă Cezar Ionescu, ne-a luat Supercupa, la
figurat și la propriu. A arbitrat după aia Internațional Curtea de
Argeș – Poli Iași – dezastru total. L-a eliminat pe Frăsineanu și a
dat lovitură de pedeapsă în favoarea lui Poli Iași degeaba.
Georgian Ionescu arbitrează în continuare. L-am văzut în prima
etapă a returului arbitrând Brașov cu Alba Iulia. Și o mai mare
surpriză, l-am văzut săptămâna trecută arbitrând Farul Constanța –
Dunărea Giurgea. A fost odios. Fault în careul Farului, tricoul
făcut trenă ca rochia de mireasă a soacrei mele și cum a fost
pedepsit? Arbitrează Dinamo – Ceahlăul. Mă întreb, sunt eu tâmpit?
Probabil că da. Ce căutăm noi în fotbalul ăsta a lui Georgian
Ioenscu„, a menționat el.
Oficialul ialomițenilor s-a bucurat că acționarul principal al
FC Rapid, George Copos, a recunoscut că arbitrul Alexandru Tudor a
greșit în favoarea rapidiștilor. „Mă bucur că în ceasul al
13-lea a realizat și Copos că bătea câmpii după terminarea partidei
și a rămas pe planeta noastră, nu a fost pe partea aia care se
scufunda„, a precizat Stoica.
El a menționat însă că are încredere în arbitrul care va conduce
partida Unirea Urziceni – Steaua, Cristian Balaj.
sursa: Mediafax