Ilie Stan a „copt” o pedeapsă exemplară pentru Florin Costea după ce acesta și-a persiflat colegii și a plecat la vestiare înaintea finalului derby-ului cu Rapid. Becali a intervenit la echipă și i-a transmis antrenorului că jucătorul are nevoie de încă o șansă, mai ales în condițiile în care acesta și-a explicat gestul.
Florin Costea are și un martor în susținerea lui: „L-am văzut eu că nu a plecat la vestiare”, spune MM
„Florin Costea nu a plecat la vestiare. S-a ridicat de pe bancă și a văzut meciul dintre băncile de rezervă. Nu știu cum poate fi catalogat gestul. Dacă pleca la vestiare poate era altceva, dar n-a plecat, asta pot să vă spun. Am vorbit ieri cu Gigi și i-am zis și lui asta. Dacă omul n-a plecat la vestiar, ce era să spun, că a plecat? Niciun jucător nu e împăcat cu situația în care se afla atunci când nu joacă. E normal ca și Florin să trăiască așa ceva!„, a spus MM la gsptv.
Cum l-a scăpat Becali!
„Bă, Ilie, uite, vezi, e jucător cu personalitate. Are dreptate, cum să crească în valoare dacă nu joacă? Bagă-l tu în meciul următor și vedem. Gata, nu vezi ce zice băiatul, că ne dă banii dacă nu evoluează bine? Pune-l în echipă”, i-a transmis Gigi Becali lui Ilie Stan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER