Meme sare în apărarea steliștilor: „Cartonașele trebuie anulate, toți oficialii suspendați!** Nu se aplică niciun regulament, era teatru de război acolo”

Fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, susține că eliminările suferite de Martinovic și Stanca trebuie anulate de către Comisia de Disciplină, în caz contrar fiind vorba de un abuz împotriva jucătorilor steliști.

„Eu nu am mai văzut niciodată așa ceva, încă nu îmi revin după cele ce s-au întâmplat. Nu înțeleg de ce Robert Dumitru i-a eliminat pe Stanca și pe Martinovic, probabil nu a văzut că Galamaz a fost agresat. Cartonașele trebuie anulate, pentru că acolo nu se mai aplica niciun regulament, era teatru de război acolo. Nu numai arbitrul, ci toți oficialii partidei trebuie suspendați. Dacă aceste comisii nu vor lua aceste decizii, atunci închidem șandramaua și plecăm toți acasă. Suntem pe marginea prăpastiei” a spus Mihai Stoica la Fanatik Show, pe DigiSport.

VIDEO VEZI AICI MOMENTELE INCREDIBILE DE LA PETROLUL – STEAUA

Publicat: 30 10. 2011, 23:42
Actualizat: 31 10. 2011, 00:01