Meme Stoica: „Când eram la Steaua, Martiș a dat penalty împotriva noastră”
Mihai Stoica, a comentat declarația lui Mititelu, conform căreia Martiș a fost delegat la meciul cu Unirea datorită legăturilor de rudenie pe care arbitrul le are cu manageul Unirii.
Oficialul Unirii a demontat orice posibilă implicare a vreunui oficial urzicean în delegarea arbitrilor.
"În primul rând nici nu știam că Martiș ne va arbitra, acum aflu pentru prima dată. În 42 de meciuri, de când sunt eu la Unirea, acesta e prima dată când Martiș ne va arbitra. Și ce legătură e asta…dacă sora unui vecin de-ai mei e văzută la piață cu mine, asta ce înseamnă? Nu am făcut nicio presiune la Constantin ca să-l delege pe Martiș. Asta e problema lui Mititelu și a lui Constantin, nu ne privește pe noi. Urziceniul nu a fost niciodată avantajată de arbitraj, așa că orice interpretări și suspiciuni sunt nefondate. Vă dau un exemplu: Cârțu și Crăciunescu…s-a vorbit vreodată de relația dintre ei. Alt exemplu, Neșu, Abrudan…vreți să vă dau acum toate relațiile de rudenie din lumea fotbalului? Martiș m-a arbitrat când eram la Steaua și a dat penalty împotriva mea la sfârșitul meciului.", a spus Stoica la televiziunea gazetei.