Meme Stoica, dezvăluiri despre modul în care se impune Toni Petrea în vestiarul FCSB: „Puțină lume știe asta”
Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a vorbit în termeni laudativi despre antrenorul Toni Petrea, dezvăluind calitățile ce îl recomandă pe acesta să ocupe funcția de antrenor principal.
Atuul lui Toni Petrea în vestiarul FCSB: „A făcut facultatea la zi”
Toni Petrea (45 de ani), aflat la prima experiență ca antrenor principal la FCSB, dă dovadă de autoritate în relația cu elevii săi. Mihai Stoica (55 de ani) susține că tehnicianul ajuns la echipa roș-albastră în luna iulie are un atu mai puțin știut: „Toni Petrea are puterea să se impună pentru că, deși a fost un jucător care a evoluat foarte mult la un nivel inferior jucătorilor pe care îi antrenează, el, poate puțină lume știe, a făcut facultatea la zi, Academia de Studii Economice, este un băiat citit și se informează permanent, un om cu care poți discuta și care are licența PRO de mult timp”, a spus Mihai Stoica într-un interviu acordat fostului fotbalist Robert Niță pe Youtube.
În afară de studiile care îl recomandă, Toni Petrea ar fi avizat să ocupe postul de principal inclusiv datorită faptului că a „furat„ meserie de la Reghecampf: „Noi am avut doi secunzi principali la echipa asta. Pe Cătălin Necula, cu Olăroiu, și pe Toni Petrea cu Reghecampf. Erau considerați de antrenorii principali ca fiind egalii lor, iar ăsta e un mare talent. Să te poți consulta cu antrenorul secund ca și cum ar fi egalul tău”, l-a lăudat Mihai Stoica pe Toni Petrea.
FCSB se află pe val cu Toni Petrea antrenor, ocupând locul secund în Liga I. După ultima ispravă din campionat, 3-2 cu marea rivală Dinamo, Petrea a jubilat: „O partidă frumoasă, încinsă. Jucătorii au dat dovadă de caracter. Avem două săptămâni de pauză, trebuie să ne punem la punct. Nu vreau să vorbesc despre un jucător anume, când luăm gol nu un singur jucător greșește„.