Meme Stoica, moment de răscruce în carieră: „A fost cel mai dificil an competițional”. Recordul „inimaginabil” al lui FCSB și ce spune despre trofeul cucerit, catalogat cândva ca fiind „pentru loseri”
Meme Stoica, managerul lui FCSB, a tras concluziile sezonului competițional 2019-2020. Oficialul roș-albaștrilor consideră că a avut parte de cel mai dificil sezon din cariera sa și a analizat în detaliu evoluțiile jucătorilor.
Stoica susține că probleme personale au fost cele care i-au creat probleme foarte mari, dar nu numai. Schimbările de antrenor de la FCSB, accidentările și erorile venite din toate părțile l-au afectat din plin.
Meme Stoica, la cel mai greu sezon din carieră
Oficialul a găsit și părți bune în tot acest noian de ghinioane care au pus piedică performanței din campionatul intern: calificarea în competițiile UEFA, a 17-a consecutivă, record inimaginabil în opinia sa.
„Am 28 sezoane în calitate de conducător la nivelul Ligii 1 și mărturisesc că a fost cel mai dificil an competițional din întreaga mea carieră. Cauze? Probleme personale care m-au împiedicat să fiu 100% lângă echipă, caruselul schimbărilor la nivelul băncii tehnice, seria interminabilă a accidentărilor, indiferent de numele antrenorilor sau preparatorilor, erori de strategie, erori de arbitraj, pandemie, plecări și trădări.
Cu toate astea, FCSB (care pentru 52% dintre români rămâne continuatoarea) încheie sezonul bifând a 17-a calificare consecutivă în competitiile UEFA, un record inimaginabil. FCSB încheie sezonul adjudecându-și Cupa României după ce și-a masacrat rivala în semifinale având în teren pe Udrea, Pantea, Perianu, Niță și Dumitru. Ultimul, marcator și pasator pe stadionul cu pistă”, a scris Meme Stoica într-o postare pe Facebook, presărată cu multe ironii, în stilul caracteristic.
Cupa României nu mai e „pentru loseri”. Meme Stoica se pregătește de meciul 131 din cupele europene
Mai mult, Stoica se arată entuziasmat de cucerirea Cupei României, un trofeu pe care îl considera unul „pentru loseri” în 2006, atunci când Rapid câștiga Cupa.
„Aseară s-a putut. Chiar în ciuda dezertărilor unor titulari, fără liniștea și experiența lui Filip, fără clasa și acuratețea lui Nedelcu, fără generozitatea în efort a lui Oaidă și nu în ultimul rând fără suporteri în tribune. S-a putut însă cu un mesaj profesionist și motivator de pe banca trio-ului Toni-Tommy-Pinti, cu Olaru care și-a riscat cariera jucând în finală, cu intrarea lui Moruțan care a revitalizat o echipă care n-a arătat cum ne doream în prima jumătate a meciului, cu Coman, de neoprit în partea a doua, cu Tănase făcând intercepție după intercepție ca un adevărat căpitan, cu insistența lui Petre, ardoarea lui Crețu, prestația solidă și inteligentă pe toată durata jocului a lui Miron.
Cu toți ceilalți. Fără erori individuale. Și cu Man. Cel care a marcat, care i-a lăsat în 10 și care s-a întrecut în tacklinguri cu Tănase. THE MAN. Sper ca în ultima etapă să se joace cu titlul pe masă. Promit că ne vom uita la TV relaxați, cu doamna din poză lângă noi. Mai ales că Pinti are televizor 4K lângă piscină. Ca bogații. P.S. Printre altele, mă pregătesc de meciul 131 din carieră în cupele europene. Acasă sau în deplasare. Depinde dacă ieșim primii din urnă”, a mai scris Stoica pe platforma socială.