Imagini rare! Meme Stoica și Edi Iordănescu, întâlnire cu fanii FCSB. Managerul general, în extaz: „Să muncim împreună este un succes!” | FOTO

Sursă foto: Facebook Mihai Stoica
Vezi galeria foto - 5 poze

Lucrurile au început să se liniștească la FCSB după venirea lui Edi Iordănescu pe banca tehnică a „roș-albaștrilor”.

După ce Gigi Becali l-a demis pe Dinu Todoran și l-a numit antrenor principal pe Edi Iordănescu, suporterii conduși de Gheorghe Mustață au făcut pace cu jucătorii, patronul celor de la FCSB și cu Meme Stoica.

Astfel, la două zile după ce Edi Iordănescu a semnat contractul cu vicecampioana României, o parte din suporterii formației roș-albastre au mers la baza din Berceni a celor de la FCSB pentru a se întâlni cu noul antrenor principal și cu Meme Stoica.

Meme Stoica și Edi Iordănescu, întâlnire cu fanii FCSB

Managerul general al FCSB a fost cel care a publicat o serie de fotografii făcute în momentul în care suporterii vicecampioanei au mers la baza din Berceni a echipei roș-albastre. Această întâlnire a avut loc vineri, 20 august, iar Meme Stoica a ținut să scrie și un mesaj plin de speranță alături de imaginile în care apare alături de Edi Iordănescu și fanii FCSB.

Să fim împreună este un început, să rămânem împreună este un progres și să muncim împreună este un succes”, a scris Meme Stoica pe contul său de Facebook.

Gheorghe Mustață l-a „terorizat” pe Edi Iordănescu 

În urmă cu o zi, Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB, a vorbit pentru ProSport Live despre revenirea lui Edi Iordănescu la formația roș-albastră și a dezvăluit că l-a „terorizat” cu mesajele pe antrenorul în vârstă de 43 de ani ca să îl convingă să semneze contractul cu vicecampioana României.

Am simțit că nu trebuie să-l las, să-l scap din mână. Mesaje din 20 în 20 de minute, din oră în oră, să nu se răzgândească – Gheorghe Mustață, liderul galeriei FCSB

Totodată, venirea lui Edi Iordănescu la FCSB l-a făcut pe Meme Stoica să revină pe banca tehnică a vicecampioanei României. Antrenorul a dezvăluit că a insistat ca managerul general al echipei finanțate de Gigi Becali să îi fie alături la următoarele meciuri din Liga 1.

Publicat: 20 08. 2021, 19:23
Actualizat: 20 08. 2021, 19:42