Memoriile jucătorilor Oțelului au rămas fără răspuns pentru încă două săptămâni

UPDATE: Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul FRF a avut astăzi pe ordinea de zi judecarea memoriilor depuse de cinci jucători de la Oțelul, care solicitau încetarea raporturilor contractuale în urma salariilor restante de mai mult de 90 de zile.

CNSL nu a dat niciun verdict, stabilind un nou termen peste două săptămâni, pentru 18 iunie. Cei cinci jucători sunt Cristian Sîrghi, Victor Astafei, Georgel Pungă, Dan Popescu și Marquinhos, iar decizia de amânare de astăzi le este foarte nefavorabilă.

Chiar dacă pe 18 iunie vor fi declarați liberi, clubul va avea drept de recurs, astfel că până la un verdict final se va ajunge aproape de începerea campionatului și vor rata cea mai bună perioadă a verii pentru a-și găsi angajamente favorabile la alte echipe.


 

Cel puțin teoretic, astăzi se pot elimina unele din multele necunoscute existente în ecuația viitorului apropiat pentru echipa de fotbal Oțelul Galați. Pe ordinea de zi a ședinței Camerei Naționale pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul FRF se află cazurile numeroșilor fotbaliști ai echipei gălățene, care și-au depus memorii să fie declarați liberi de contract pentru întârzieri salariale mai mari de 90 de zile.

Către majoritatea roș-alb-albaștrilor, dacă nu se va face vreo plată până la jumătatea lui iunie, se va ajunge curând la cinci salarii restante, plus încă 90 la sută dintr-o altă leafă, restantă de aproape un an, aspect dezvăluit de unul dintre jucători. „La intrarea în insolvență, ne-au solicitat să semnăm un document, în urma căruia se intra în procedura respectivă cu un salariu restant. Ni s-a spus că-l vom primi garantat în timp scurt, iar noi am fost de bună credință și am acceptat. Însă nu am văzut nici până acum acei bani, despre acel salariu văd că cei din conducere nici nu mai pomenesc când fac socoteala. Adăugăm salariile ce trebuiau încasate în februarie, martie, aprilie și mai, iar în câteva zile se face termenul și pentru iunie. Deci se ajunge de fapt la șase salarii restante. Rugăm suporterii să ne înțeleagă pentru memoriile depuse să devenim liberi de contract, cu bani neîncasați de jumătate de an și fără nimic cert despre o rezolvare nu se poate sta”, a spus unul dintre jucători, care a preferat să nu-l nominalizăm.

Administratorul special al FC Oțelul, Lucian Ciofoaia, și-a exprimat luni convingerea că jucătorii nu vor fi declarați liberi de contract. „Din câte știu, nu există această posibilitate”, a declarat Ciofoaia.

Surse din cadrul grupării susțin că cei din conducerea Oțelului se bazează pe situația specială în care se află clubul, de insolvență, pentru a obține o decizie favorabilă.

Întâlnire cu Adamescu

Narcis Răducan, managerul general al Oțelului, urma să aibă o întâlnire luni cu patronul Dan Adamescu, pentru a i se comunica exact ce strategie are clubul pentru viitorul apropiat, dar aceasta a fost amânată pentru astăzi. „Dacă nu vom găsi banii necesari la Oțelul săptămâna aceasta, atunci aș alege cu mare plăcere proiectul Hagi”, a spus Răducan, care a confirmat că are o ofertă de la Viitorul. Acesta a admis că mai are și o altă propunere, de a lucra în cadrul Federației Române de Fotbal.

 

Publicat: 04 06. 2014, 20:09
Actualizat: 04 06. 2014, 20:09