Mesaj „altfel” al lui Gnohere pentru Mircea Rednic. „O voi face mereu!”. „Bizonul” și „Puriul” s-au contrat dur în trecut
Actualul atacant al FCSB-ului, Harlem Gnohere, a afirmat în cadrul conferinței de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari că ar fi bine pentru toată lumea ca rivala vicecampioanei și fosta sa echipă, Dinamo, să prindă play-off-ul.
Acesta nu a uitat perioada petrecută în „Ștefan cel Mare”, și spune că îi va fi mereu rescunoscător lui Mircea Rednic, cel care l-a adus la clubul alb-roșu: „Am avut o perioadă bună la Dinamo. Îi voi mulțumi mereu lui Rednic pentru că m-a adus. De când a plecat, mereu am fost recunoscător, i-am mulțumit. Este clar că este greu pentru Dinamo, că echipa nu merge bine, că este pe locul 12. Cred că Rednic este potrivit situației de acolo, am lucrat cu el, știu că este un antrenor bun, deci cred că va fi bine pentru ei.
Dacă Dinamo va fi în play-off, va fi bine pentru toată lumea. Atât pentru suporterii lui Dinamo, cât și pentru suporterii lui FCSB, pentru că este derby al Bucureștiului. Ar fi bine să se califice în play-off”, a spus Gnohere, citat de Telekomsport.
Dinamo l-a adus pe Gnohere în România în 2015, de la RAEC Mons, iar FCSB l-a cumpărat de la marea rivală contra sumei de 250.000 de euro. 37 de goluri și trei pase decisive în 75 de partide are Gnohere în tricoul vicecampioanei României. Actuala înțelege a acestuia cu echipa finanțată de Gigi Becali este valabilă până în vara anului 2020.