Mesaj de la Mihalcea pentru „câini”:** „Nu mă bucur dacă dau gol!”

Adrian Mihalcea (foto, în stânga) va rămâne în memoria
suporterilor dinamoviști drept atacantul care a marcat golul
decisiv din succesul istoric cu Steaua, din 2000. Actualul vârf al
Astrei se așteaptă să fie primit cu căldură de „câini” și promite
că nu se va bucura în cazul în care va reuși să înscrie pentru
echipa sa. Totul din respect pentru susținătorii roș-albilor.

-Revii pe stadionul Dinamo… Care este cea mai frumoasă amintire a
ta de aici?

-E greu să fac o ierarhie, deci îți spun doar despre meciul acela,
când am bătut Steaua cu 3-2, o victorie după nu mai știu câți ani
cu ei…

-Cum va fi revederea cu fanii?

-De-abia o aștept! Ei și în meciul tur m-au primit foarte bine. Mă
așteptam, dar chiar și așa, sentimentul a fost frumos,
emoționant.

-Dar sâmbătă ai putea să îi superi, asta dacă dai gol,
evident…

-(Oftează) Eu pe teren va trebui să uit că sunt dinamovist. 90 de
minute nu va conta asta. Îmi doresc să dau gol pentru echipa mea,
vreau să câștig, e normal. Dar îți dai seama că, dacă voi înscrie,
nu mă voi bucura. Din respect, gesturile de bucurie vor fi reduse
la zero.

-Ce le transmiți suporterilor?

-Că va fi plăcut să îi revăd. Și să nu uite că în viața lui Dinamo
au fost infinit mai multe momente frumoase decât cele negative.
Deci să fie așa cum îi știu eu. Cei mai buni din țară.


181 de meciuri
are Mihalcea pentru Dinamo în campionat, pentru care a
marcat de 68 de ori

70 de goluri are atacantul în
cele 201 de meciuri disputate în Liga I la Dinamo, FC Vaslui și
Astra

Publicat: 02 12. 2010, 01:15
Actualizat: 02 12. 2010, 01:17