Laszlo Balint se desparte de UTA cu inima îndoită. Ultimele rezultate, cele zece meciuri fără victorie și relațiile puțin încordate cu o parte a suporterilor nu pot șterge cu buretele un parcurs pozitiv al fostului fundaș la cârma echipei emblemă a Aradului.
Până la urmă, Balint a fost cel care a readus UTA în elita fotbalului românesc după 12 ani și a clasat-o pe un onorabil loc 8 în ediția precedentă a Ligii 1. Tocmai de aceea, conducerea clubului i-a prelungit înțelegerea până în vara acestui an, doar că ruptura s-a produs mai repede.
După ce și-a anunțat elevii că și-a încheiat conturile cu UTA, Gyuszi Balint și-a dat frâu liber trăirilor pe contul de Instagram.
„Viața poate fi foarte ciudată, uneori… Ne pune în situații în care suntem obligați să luăm decizii grele, foarte dureroase… În acest moment, și în această situație, pentru binele echipei și al băieților, cea mai înțeleaptă decizie este ca, începând de azi, să nu mai fiu antrenorul echipei… Îi sunt recunoscător domnului Meszar pentru că mi-a acordat onoarea de a antrena o echipă legendară… Îi mulțumesc pentru încrederea pe care a investit-o în mine! De asemenea, mulțumesc tuturor persoanelor din structura clubului, cu care am colaborat extraordinar în toată această perioadă. Recunoștința, aprecierile și respectul meu se îndreaptă și către suporteri! Vreau să îi asigur că am dat tot ce am avut eu mai bun, am investit fiecare strop de energie aici, și am pus tot sufletul și dedicația mea în munca pe care am făcut-o la club! Spiritul utist este unic, sunt mândru și recunoscător că am făcut parte din familia utistă ca antrenor, cu siguranță voi rămâne pe viață un fan al echipei! Le mulțumesc jucătorilor, sunt profesioniști desăvârșiți și caractere deosebite! Au muncit enorm și, din păcate, au obținut mult mai puține puncte decât ar fi meritat. Dar să aveți încredere în ei în continuare, vor arăta că sunt cea mai valoroasă echipă și că poartă cu mândrie acest tricou! Voi prețui toată viața mea fiecare moment pe care l-am trăit la Arad în ultimii doi ani și jumătate! Au fost momente bune, momente mai puțin bune, însă toate au fost experiențe prețioase pentru mine și mă bucur când privesc în urmă și văd câte s-au realizat în această perioadă! Aradul mi-a oferit multe… Am prieteni aici, oameni dragi mie, care înseamnă mult pentru mine! Rămân același Gyuszi pentru toți! Fortza UTA!!!!!!” – e mesajul postat de fostul tehnician al „roș-albilor”.
Între timp, clubul UTA a anunțat și încheierea conturilor cu „secunzii” lui Laszlo Balint, Alin Pînzaru, Cezar Zanfir și Gabriel Vasiliu, dar și preparatorul fizic Alexandru Radu.
View this post on Instagram A post shared by Laszlo Balint (@gyuszi_balint)
A post shared by Laszlo Balint (@gyuszi_balint)
Care e viitorul lui Laszlo Balint? De câteva minute, jurnalistul Decebal Rădulescu a postat pe pagina personală de Facebook următoarea previziune: ”Laszlo Balint a plecat de la UTA. Cel mai probabil el ar putea deveni curind următorul antrenor al Rapidului. Bogdan Apostu, reprezentantul antrenorului , a purtat deja discuții pe tema cu Daniel Niculae si Victor Angelescu. Vom vedea.”
Vă reamintim că după meciul Rapid – UTA 1-1, Balint i-a lăudat pe suporterii „alb-vișinii”: „Din păcate, cred că unii jucători s-au speriat puțin de atmosfera din tribune, pentru că, astăzi, cred că suporterii Rapidului au contribuit decisiv la stabilirea rezultatului final. Practic, energia suplimentară pentru adversari a venit de acolo, iar unii dintre fotbaliștii noștri nu erau familiarizați cu o astfel de atmosferă.”
Laszlo Balint e istorie la UTA, arădenii caută de urgență un nou antrenor. Leo Grozavu neagă că a fost contactat. Lista posibililor înlocuitori
OFICIAL | UTA a anunțat despărțirea de Laszlo Balint: „Un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale”
Conflict între galeria celor de la UTA și Laszlo Balint! De ce e numit laș antrenorul: „Suntem aceiași care am cântat în frig!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER