Mesajul emoționant al lui Alex Chipciu după despărțirea de Steaua: „A fost visul copilăriei mele”. Cele mai frumoase amintiri și cum le răspunde contestatarilor

Fotbalistul Alexandru Chipciu, în vârstă de 27 de ani, proaspăt transferat la Anderlecht, a acordat, marți, un interviu pentru site-ul oficial al echipei Steaua București, în care a dezvăluit cu ce gânduri pleacă la noua formația și a transmis un mesaj fanilor.

Transferat de la FC Brașov în 2011, Chipciu a realizat cele mai mari performanțe ca sportiv în tricoul echipei patronate de George Becali. În cei 4 ani și jumătate petrecuți la Steaua, mijlocașul din Brăila a câștigat trei titluri de campion, o Cupă a României, o Supercupă și două Cupe ale Ligii. A ajuns cu Steaua până în optimile Europa League și în grupele Ligii Campionilor.

Chipciu susține că încă nu realizează despărțirea de Steaua. Acesta a vorbit și despre cele mai frumoase amintiri ale sale în tricoul Stelei. „Încă nu pot gândi la rece ce înseamnă despărțirea de Steaua, dar pot spune că nu mi-e ușor să mă despart de acest club, de colegi și de toți oamenii cu care am lucrat aici!

De când am semnat cu Steaua și până acum, când m-am transferat la Anderlecht, pot să spun că totul a fost extraordinar! Pentru mine, Steaua a fost visul unui copil devenit realitate la vârsta de 22 de ani. Cu siguranță, la capitolul amintiri frumoase pot încadra cele trei titluri caștigate consecutiv, de o maniera categorică (chiar dacă am avut emoții cu ASA in sezonul 2014-2015, să nu uitam că în tur aveam 11-12 puncte avans), după 7 ani de pauză, meciurile din UEFA Europa League și UEFA Champions League și, nu în ultimul rând, multiplele victorii contra celor de la Dinamo„, a spus Chipciu.

Mijlocașul de 27 de ani a dezvăluit cu ce gânduri pleacă la Bruxelles, dar susține că transferul său la Anderlecht nu este o palmă morală pentru contestatarii săi. Chipciu susține că Steaua a fost un vis îndeplinit, iar cu ocazia plecării le-a transmis un mesaj fanilor.

„Plec motivat și entuziast, deoarece este o nouă provocare pentru mine și chiar aveam nevoie de așa ceva. Nici nu vreau să mă mai gândesc la contestatari, mi se pare plictisitor acest subiect. Cred că, în toți acești ani, am vorbit doar pe teren, altfel nu ajungeam aici. Sunt complet detașat acum de lucrurile astea și vreau să mă gândesc doar la mine și la familia mea.

Așa cum am spus și mai devreme, Steaua pentru mine a fost un vis devenit realitate, a fost ceva incredibil ca, peste ani, să ajung din postura de suporter în postura de jucător pe teren. Mi-aș dori că toți copiii care se apucă de fotbal și au un vis să aibă parte de așa ceva. La ce va fi m-am gândit chiar cu câteva zile înainte să semnez. Am o stare de bucurie, pentru că acum voi avea senzațiile pe care le aveam cand eram mic, deoarece sentimentele din postura de jucător sunt diferite.

Suporterilor le doresc să aibă parte de satisfacții și le transmit că pentru jucători ar fi bine ca ei să vină în număr cât mai mare la meciuri!”, a mai adăugat Chipciu.

Alexandru Chipciu a vorbit și despre o posibilă revenire la Steaua în viitor: „Sufletește o să fiu mereu la Steaua, dar profesional, ca jucator cel puțin, perioada Steaua din viața mea s-a incheiat acum. Vreau să închei prin a le mulțumi tuturor celor care au fost alături de mine în această perioadă și care m-au ajutat să devin omul de acum. Soției mele, familiei, antrenorilor Stelei, colegilor, oamenilor din club, impresarilor mei, patronului echipei și, nu în ultimul rând, omului care a însemnat cel mai mult pentru mine la Steaua și care m-a ajutat cel mai mult în carieră, MM (n.r. – Mihai) Stoica”.

În 168 de meciuri jucate la Steaua, în perioada 2011-2016, Alexandru Chipciu a marcat 34 de goluri și a oferit 38 de pase decisive.

Publicat: 19 07. 2016, 18:02
Actualizat: 19 07. 2016, 18:03