Mesajul lui Cristi Bud pentru Roman: „Mi-am amintit de ce am pățit eu… Să fie tare și să aibă încredere în el!”
Accidentarea cumplită suferită de Dan Roman la Botoșani a sensibilizat lumea fotbalului din România. Atacantul lui Gaz Metan Mediaș a suferit o fractură de tibie în minutul 38 al partidei Botoșani – Gaz Metan, scor 2-2, și va lipsi mai multe luni de pe gazon.
Coleg cu Dan Roman la Mediaș, Cristi Bud îi transmite acestuia să nu-și piardă încrederea în perioada în care va sta pe bară.
Bud a suferit o accidentare similară în decembrie 2011, când a fost nevoit să stea mai bine de 5 luni departe de gazon.
„Am văzut faza, eram chiar la masă și nu am mai putut să mănânc… Nu mi-a venit să cred ceea ce am văzut. Mi-a fost foarte greu, mai ales că mi-am adus aminte de accidentarea suferită de mine la Timișoara.
Am și un mesaj pentru el: Să fie tare, să aibă încredere în el. Acum are nevoie ca toată lumea să fie alături de el. Îl știu ca pe un băiat puternic, de caracter și sunt sigur că va reuși să treacă peste această problemă”, a declarat Cristian Bud pentru ProSport.