Mesajul lui Minteuan pentru liderul vestiarului:** „Căpitane, fără nervi!”
Cadu poate pierde confruntarea cu Rapid, din Gruia, de peste
două etape. Lusitanul are deja 6 avertismente, fiind la un „galben”
distanță de suspendare. Minteuan l-a atenționat la antrenamente:
„Să fii atent!”.
CFR riscă să intre și în zodia suspendaților, după ce lista
accidentaților a devenit deja neîncăpătoare. În poziții de
așteptare se află căpitanul Ricardo Cadu și Sixto Peralta, ambii cu
câte 6 „galbene” la activ. Dacă vor fi avertizați cu Pandurii,
duminică, cei doi vor lipsi joi, în runda întermediară, cu Rapid,
în Gruia.
Minteuan e pus în gardă de doleanța conducerii de a prinde cel
puțin locurile 3 sau 4, primele care asigură prezența în tururile
superioare ale Europa League. În aceste condiții, înfruntarea cu
giuleștenii poate deveni hotărâtoare în atingerea țelului impus de
șefi. Trupa lui Șumudică e pe 7, având două puncte peste clujeni.
„Ricardo, am nevoie să fii apt cu Rapid. E foarte importantă
partida pentru noi. Să fii precaut cu Pandurii, să nu iei galben
aiurea!”, i-a sugerat Alin Minteuan căpitanului echipei la
antrenamentele din această săptămână.
Variante puține în centru
În afară de Cadu, tehnicianul CFR-ului mai are actualmente doar
trei stoperi valizi în lot: Nuno Diogo, Ionuț Rada și juniorul Paul
Mocan. În centrul defensivei mai pot evolua Maftei sau Bakary Sare.
Dar, în lipsa lui Edimar, românul va fi utilizat în banda dreaptă,
iar Panin pe flancul stâng. Altfel, Piccolo, De Zerbi și Edimar vor
rata acest final de sezon din cauza accidentărilor, Kapetanos e tot
incert, iar Gabi Mureșan e suspendat pentru partida cu Pandurii, de
la Drobeta Turnu Severin.
2 cartonașe
galbene a primit Cadu în cele 4 partide jucate în această
primăvară
9 puncte a
obținut CFR în acest sezon în cele 11 partide jucate în
deplasare