Mesajul Peluzei Sud a Stelei după derby-ul cu Dinamo: „Au trecut aproape doi ani de când nu mai avem echipă”
FC Steaua și Dinamo au remizat, sâmbătă, scor 1-1, iar la final suporterii echipei lui George Becali au cerut explicații cu privire la galeria Stelei, acesta susținând că orgoliul trebuie să se trezească în ultrași și să revină la stadion, dar raspunsul acestora a venit rapid, pe Facebook.
La meci au asistat aproximativ 30.000 de spectatori, iar în lipsa galeriei Stelei, fondul sonor a fost dominat de suporterii dinamoviști. „Eu zic că au și fanii Stelei orgoliu. Au văzut ce s-a întâmplat. Că ei au fost umiliți, nu eu. Lupta mea nu e cu galeria, eu nu am treabă cu ei. Galeriile între ele se luptă”, declara Becali după meci.
Suporterii de la Peluza Sud a Stelei au răspuns rapid și concis la apelul finanțatorului echipei, într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a facțiunii. Ultrașii se dezic de actuala echipă și atacă conducerea CSA Steaua.
„Au trecut aproape 2 ani de când nu mai avem echipă și mult mai mulți de când ne dorim un club curat mai presus de toate. De 2 ani nu se întamplă nimic bun pentru clubul nostru, ba din contră, situația se înrăutățește pe zi ce trece. Sentința Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi trebuit să fie respectată fără echivoc de toate părțile implicate în această problemă și ar fi trebuit să aducă un cadru legal și profesionist la Steaua. Din păcate, ne aflăm în situația în care majoritatea ignoră cu nonșalanță ceea ce ar fi trebuit să fie litera legii! Nimeni din Federație nu vrea să analizeze ceea ce se întamplă cu adevărat, mergând pe ideea confortabilă și avantajoasă pentru ei și fcsb, că această situație se încadrează la „și altele”. Majoritatea mass-mediei continuă să inducă ideea falsă că fcsb este tot una cu Steaua noastră. Nu! Nu, stimabililor din presă, opriți-vă de a mai răspândi minciuni din dorința de a avea rating și de a face din nimic, senzațional. Cu toții știm ce fel de societate este înscrisă la FRF, când și cum s-a înființat, că emblema și culorile (galben-albastru) nu au absolut nicio legătura cu Steaua!
Dar dintre toate, cea mai gravă situație este în cadrul Clubului Sportiv al Armatei. Fără absolut nicio explicație aceștia nu au demarat niciun demers în reînființarea secției de fotbal, deși, din punct de vedere legel, marca Steaua se află în posesia lor. Tindem să credem că interese ascunse dictează viitorul echipei de fotbal, iar aceasta nu este nicio afirmație hazardată, întrucât, atât timp cât deții cel mai important brand din sportul românesc și tu nu miști un deget pentru a valorifica o adevărată „mină de aur” este clar că intențiile sunt altele. De fiecare dată, noi, suporterii Stelei, am solicitat transparență totală și corectitudine în ceea ce înseamnă reînființarea echipei de fotbal, dar se pare că tocmai aceste solicitări par a fi ignorate de comandanții CSA. Suntem siguri ca nici anul acesta cei de la Armată nu vor înscrie vreo echipă, întrucât 20 august este ultima zi legală de a depune actele pentru înscriere. Până când vom aștepta domnule comandant George Boroi să faceți ceva cu Steaua? Până când vom aștepta ca dumneavoastră și celorlalți comandanți să vi se trezească interesul de a readuce la viață clubul Steaua? Până vă veți întoarce de la Rio? Se pare că ați fost „interesat” de club și săptămâna aceasta, când ați fost de acord să le puneți la dispoziție complexul sportiv Steaua celor de la Manchester City. Încă o dată, nu avem tot dreptul de a pune la îndoială intențiile dumneavoastră față de toată această situație? La fel ca și fostul dumneavoastră partener-creditor sunteți vinovat de situația în care s-a ajuns!
Mai mult ca sigur, noi, steliștii, vom rămâne doar cu întrebările, iar răspunsurile vor întârzia să apară, ca și până acum, când nimeni nu are nici cea mai vagă idee legată de viitorul echipei de fotbal. Peluza Sud, prin acțiunile sale, a demonstrat de fiecare dată că nu face jocurile nimănui și va milita întotdeauna pentru binele clubului nostru drag. Dorim să îi liniștim pe toți cei care susțin sus și tare că noi nu facem nimic în această situație, că Peluza Sud nu este datoare cu explicații nimănui și nici nu este obligată să prezinte calendarul acțiunilor sale. Singura noastră datorie este față de Steaua!
În final, reamintim că atât timp cât pe gazon nu se va afla clubul Steaua, cel fondat în 1947, cu palmaresul și culorile sale, Peluza Sud nu se va prezenta la meciuri și totodată nu se asociază cu nimic ce înseamnă fcsb. Dorim cu ardoare sa fie reînființată secția de fotbal, vrem un club în care profesionalismul, devotamentul față de Steaua și sacrificiul să primeze în acțiunile jucătorilor și conducerii, iar noi, Peluza Sud vom susține echipa indiferent de liga în care aceasta va juca.
De asemenea, ținem să îi felicităm pe toți sportivii români care au participat la Olimpiada de la Rio, și care, în pofida condițiilor și a criticilor, au reușit să aducă medalii și glorie României. Înainte Steaua! Înainte Sud!„, se arată în comunicatul publicat de Peluza Sud Steaua, pe pagina lor de facebook.