Mesajul tranșant al lui Edi Iordănescu a venit la puțin timp după replica lui Reghecampf. Răspuns final și pentru Gigi Becali
Antrenorul Edward Iordănescu (38 de ani) a postat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, un mesaj cu care încearcă să pună capăt speculațiilor conform cărora ar putea fi o variantă pentru înlocuirea lui Laurențiu Reghecampf la Steaua.
După despărțirea de clubul bulgar ȚSKA Sofia, presa a speculat o posibilă venire a lui Edi Iordănescu la Steaua, în contextul în care rezultatele din ultima perioadă nu au fost tocmai cele dorite. Fostul tehnician de la Pandurii Târgu Jiu întărește, astfel, spusele patronului Stelei, care a anunțat public, în mai multe rânduri, că nu se gândește să renunțe la serviciile lui Laurențiu Reghecampf
„Nu merg la Steaua. E cazul să înceteze speculațiile. Nu se pune problema ca eu să ajung acum acolo. Steaua are un antrenor de care, chiar dacă nu mă leagă o relație de prietenie, există la mijloc una de respect. Steaua are un grup de jucători extrem de bun pentru nivelul competiției noastre și antrenorul care poate produce performanță cu acești jucători.
P.S. Nu am zis că m-am întâlnit cu Gigi Becali acum, am spus că am vorbit ultima oară când am fost la un joc al Stelei”, a scris Iordănescu jr. pe pagina personală de Facebook.
Edward Iordănescu a plecat de la ȚSKA Sofia pe 27 noiembrie, după ce și-a reziliat pe cale amiabilă contractul. În perioada petrecută în Bulgaria, Iordănescu a înregistrat cinci victorii, trei remize și trei înfrângeri. Acesta fusese instalat pe banca tehnică a celor de la ȚSKA pe 24 august.