Renunțarea la cantonamentul montan, care oricum nu-i încânta pe antrenori și pe preparatori, a fost pusă în spatele lui George Copos, care n-ar fi vrut să piardă turiștii de la hotelul Sport prin ocuparea locurilor de cazare, însă acest lucru este adevărat doar pe jumătate.
Stafful tehnic a insistat ca, până la plecarea în Spania, antrenamentele să se desfășoare la Buftea, unde a găsit condiții surprinzător de bune și un teren sintetic de calitate. La baza care aparține FRF, Șumudică a avut la dispoziție aproape tot lotul și a scos untul din elevii săi.
Bozovic, Lazăr, contractele și caterinca
Una dintre cele mai interesante și în același timp amuzante situații a avut loc la alergarea din startul antrenamentului. Atunci, Vladimir Bozovic și Costin Lazăr, cei doi jucători cărora le expiră contractele în vară și care ezită să continue la Rapid, s-au separat de grup și au continuat sprintul umăr la umăr. În acel moment, o persoană din staff i-a luat la ochi. „Ce faceți, măi, mergeți cu noi în Spania sau continuați să vă pregătiți aici?”, aluzie la amenințarea că, dacă nu semnează prelungirea contractelor, nu vor fi luați la Alicante.
Căpitanul, lăudat de Șumudică
Un alt lucru care le-a sărit în ochi tuturor a fost atitudinea lui Marius Șumudică față de căpitanul Costin Lazăr, pe care l-a felicitat tot timpul pentru preluările și execuțiile sale. „Bravo, Costin, frumoasă preluare!” sau „Asta e, bună pasă”, au fost reacțiile tehnicianului la prestația lui Lazăr. Aceste aprecieri arată practic cât de mult contează căpitanul giuleștenilor în angrenajul echipei.
Răduță, încurajat constant
În evidență a mai ieșit, în stilul său caracteristic, și atacantul Lucian Răduță. Acesta a fost unul dintre clienții lui Marius Șumudică, dar tehnicianul nu s-a mai supărat pe el, ci l-a încurajat constant, sugerându-i în permanență unde să atace și cum să finalizeze. Toate semnalele arată că Răduță va fi în lot și în retur, mai ales dacă șefii nu vor face rost de bani pentru transferuri.
Coman și Bornescu au închis porțile. Straton, fundaș!
Interesant a fost însă și duelul dintre Mircea Bornescu și Dani Coman, care fac totul pentru a-l impresiona pe Marius Șumudică și pentru a-l convinge să-l titularizeze pe unul în detrimentul celuilalt. La antrenamentul de ieri, ambii au apărat extraordinar și n-au lăsat să treacă nici măcar o minge șutată de vreun coleg. Al treilea portar al echipei, Cătălin Straton, a fost folosit ca fundaș, din lipsă de jucători.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER