„Mi-a făcut plăcere** că mi-a venit și mie rândul să-l refuz pe Copos”

Mircea Rednic este bucuros pentru faptul că Ioan Andone a fost
numit antrenor al echipei Rapid. Însă fostul tehnician al
giuleștenilor este bucuros și pentru faptul că roata s-a întors și
că a avut și el ocazia să-i întoarcă spatele lui George Copos, așa
cum și el i-a făcut în trecut.

Rednic are o părere foarte bună despre lotul echipei alb-vișinii și
crede că Ioan Andone poate readuce rezultatele pe Giulești.
„Mi-a făcut plăcere faptul că mi-a venit și mie rândul să-l
refuz pe Copos. Andone are experiență și este o surprinză pentru
mine că s-a dus acolo. Nu știu ce a gândit el. Tot aud că Ando zice
de proiecte, m-am săturat să aud de proiecte. La noi, în Liga I, nu
e timp de proiecte. Nu cred că e o țeapă, pentru că Andone e
prietenul meu și îi doresc binele, dar cine știe, poate mâine
aflați că nu e Andone, că e Marian Rada! Dar în situația actuală a
Rapidului nu cred că lui Copos îi arde de glume. El își dorește
foarte mult ca echipa să prindă Europa League. Rapidul are un lot
foarte bun, iar dacă Andone e lăsat să-și facă meseria, poate ieși
ceva bun. O să fie greu, dar dacă va avea rezultate nu va fi nicio
problemă”
, a spus Rednic la
Sport.ro.

„Nu exclud să antrenez Steaua”

Tehnicianul spune că nu numai antipatia pe care i-o poartă lui
George Copos l-a împiedicat să revină în Liga I, ci și întâmplările
de la ultima sa „experință” din „Ștefan cel Mare”. „Nu
exclud să antrenez Steaua. La Rapid am fost jucător și am fost
îndreptățit să vin ca antrenor. Poate dacă nu mă primeau ei la
echipă, ca jucător, mă lăsam de fotbal, dar eu nu cred că voi mai
ajunge prea curând la Rapid, mai ales pentru că planeta se
scufundă. Am mai avut o ofertă și de la o altă echipă cu pretenții
la titlu, pe lângă cea a Rapidului, dar nu sunt decis să mă întorc
în țară. Am eu motivele mele… un gust amar din cauza a ce s-a
întâmplat la Dinamo anul trecut”
, a mai adăugat „Puriul”,
care vede o singură echipă drept favorită pentru câștigarea
titlului: „Din câte am văzut eu, Dinamo e singura echipă
care joacă. În momentul acesta ei ar merita să ia
titlul”.


E simplu. Sunt
zece etape – zece finale care trebuie câștigate. Nu știu dacă le
vom câștiga pe toate. Cert e că trebuie să schimb atitudinea
jucătorilor

Ioan Andone, antrenor Rapid

Publicat: 01 04. 2010, 17:00
Actualizat: 01 04. 2010, 17:04