„Mi-a fost de ajuns!”** Galamaz vorbește deschis despre despărțirea de Steaua

Primul jucător transferat de „U” Cluj, George Galamaz (30 de ani), spune că vrea trofee cu noua sa echipă, așa cum a cucerit cu aproape toate celelalte pe la care a fost, și e sigur că se va bate la titlu pe viitor și în Ardeal.

George, de ce ai ales „U”?
E o nouă provocare, un proiect frumos, care poate fi realizat. Am venit pentru Europa. Am avut și alte oferte din țară, dar „U” ar fi fost singura echipă la care m-aș fi dus. Celelalte nu m-au interesat.

Ai refuzat și propuneri din străinătate? Se vorbea de China.
Așa este. Al doilea motiv pentru care am ales „U” Cluj este că voiam să rămân lângă familie. N-am vrut să plec din țară.

Crezi că oferta din China era mai bună decât cea de la „U” din punct de vedere material?
Erau foarte mulți bani, dar pentru mine familia este mai importantă. Nu mă interesează banii.

Nu mulți fotbaliști pe final de carieră gândesc ca tine…
Eu cred că într-o lume normală așa ar trebui să gândim cu toții. Într-o lume normală, familia este oricând peste bani. Nu voi regreta niciodată această decizie, cum n-am regretat nicio decizie luată în carieră.

„Eu nu am mai vrut la Steaua

Te-a deranjat că Steaua a renunțat la tine, după ce ți-ai riscat viața pe teren pentru această echipă?
S-a înțeles greșit. Nu m-a dat nimeni afară. S-a încheiat colaborarea și n-am mai dorit eu să continuăm. Mi-a fost de ajuns. Așa este fotbalul. Consider că mi-am făcut datoria față de Steaua, unde am luat un trofeu, lucru pe care Steaua nu-l reușise de cinci ani.

Ce sfat îi dai lui Chiricheș, jucător care va veni la Steaua în locul tău?

Nu-mi permit să dau eu sfaturi nimănui. Are cine să-i dea sfaturi. Eu cred că ar fi mai bine dacă toți cei care suntem în fotbal am vorbi doar despre echipele noastre. Sunt unul dintre cei care cred că pot schimba lucrurile în acest sens.

Ai luat toate trofeele în România. Mai există provocări pentru tine în Liga I?
„U” e o provocare. Lucrurile vor merge spre bine la Cluj. Avem cel mai pătimaș public. Mai am loc de trofee și cu „U” Cluj. Nu s-a umplut vitrina, mai am de jucat. Această echipă va pune mari probleme granzilor.

Ți-a vorbit Florian Walter și despre titlu?
Da. Este în proiect, dar trebuie să luăm lucrurile pas cu pas. Să nu ne gândim foarte departe deocamdată.

Ionuț Badea rămâne și în retur la „U”

Ieri, Florian Walter s-a întâlnit cu Ionuț Badea, iar cei doi au făcut o analiză clară a evoluției din tur. Finanțatorul „șepcilor roșii” a decis să meargă pe mâna tehnicianului până la vară. „Avem contract cu Badea până la finalul sezonului și îl vom duce la bun sfârșit. Dacă unii taie porcul, noi analizăm. Am discutat, am văzut unde am greșit și sperăm ca din cele 48 de puncte care au mai rămas în joc să câștigăm cât mai multe, iar la sfârșit să ne atingem obiectivul, locurile 1-5”, a spus patronul lui „U”.

6 echipe a schimbat fundașul central în carieră: Sportul, Rapid, Dinamo, Urziceni, Steaua și „U” Cluj

5 trofee a cucerit fundașul în carieră: 2 titluri, 2 Cupe și o Supercupă

Publicat: 22 12. 2011, 03:00
Actualizat: 22 12. 2011, 03:00