„Mi-a fost rușine că sunt rapidist”** Ce spune Pancu despre incidentul cu Dani Coman
„Pancone” este afectat de lipsa de fair-play de care au dat dovadă ultrașii la meciul cu Concordia Chiajna. Acesta vrea ca cei care au provocat incidentele să spună public motivul pentru care Dani Coman a ajuns să fie înjurat și batjocorit aproape pe toată durata jocului. În plus, vârful de 34 de ani și-a adus aminte despre modul în care fanii Cesenei, fosta sa echipă, au ales să protesteze: aceștia au intrat pe terenul de antrenament, au desenat cu motorină 11 cruci așezate în sistemul 4-4-2 cărora le-au dat foc! „Atunci am înțeles că e groasă rău și nu a fost nevoie de jigniri!”, și-a amintit Pancu.
Daniel, ce ai simțit în momentul în care colegul tău a fost înjurat de galerie?
Mi-a fost rușine că sunt rapidist. Mi s-a făcut greață. Nu îmi venea să cred că pot striga așa ceva. Cine a avut ideea să strige împotriva copilului lui Dani este un om de nimic. În cariera mea am trecut prin destule momente în care am avut probleme cu fanii, dar așa ceva nu am mai pomenit.
Ai mai întâlnit în cariera ta astfel de incidente?
Da, dar nu atât de grave. De exemplu, la Cesena, când eram la retrogradare, fanii au intrat noaptea pe terenul de antrenament și au desenat cu motorină 11 cruci pe teren, exact în sistemul nostru de joc. Dar niciodată nu s-au legat de familiile sau mai ales de copiii noștri. La ȚSKA au intrat peste noi în teren în timpul meciului, în timp ce la Beșiktaș nu am avut nicio problemă cu fanii.
Sunt îndreptățiți suporterii să aibă un astfel de comportament?
Este dreptul lor să protesteze. Oricum, ne afectează pe toți protestele lor. Pot da foc la stadion, ne pot înjura pe toți, dar să ne lase copiii în pace.
Pancu le cere socoteală liderilor
Ce s-a întâmplat cu Rapidul la Chiajna?
Am făcut un meci prost, suntem într-o formă de moment slabă, dar nu poate fi niciunul dintre băieți bănuit că nu a dat totul pe teren sau că nu ne-am dorit cu toții să câștigăm.
Te-ai gândit în acele momente să iei atitudine și să îi liniștești pe fani?
Chiar da. Inițial am vrut să merg să iau portavocea aia și să încurajăm echipa până la final, dar în momentul în care Coman a aruncat cu sticla, mi-am dat seama că fanii sunt prea porniți împotriva noastră și riscam chiar și eu să fiu lovit.
Ce mesaj le transmiți suporterilor rău intenționați?
Eu, Daniel Pancu, cer să iasă unul dintre liderii galeriei și să spună motivul REAL pentru care este înjurat Dani Coman. Vrem și noi, colegii lui Dani, să știm acest lucru.
11 goluri a marcat Pancu pentru Rapid în 2011
27 de partide a jucat Pancone pentru giuleșteni în sezonul 2011 – 2012