„Mi-am dat seama de caracterul lui Denis, mă deranjează că nu a stat pe bancă!” Reghecampf anunță că-și va pedepsi vedeta. Ce mesaj i-a transmis: „I-am spus că eu nu sunt Șumudică”
Laurențiu Reghecampf a vorbit pe larg despre gestul lui Denis Alibec din momentul schimbării în minutul 60 al meciului de la Cluj, cu CFR. Starul FCSB-ului a șutat într-un bidon de pe banca de rezerve, apoi a plecat nervos la vestiare, dar antrenorul vicecampioanei spune că nu gesturile l-au deranjat, ci faptul că Alibec nu a stat pe bancă, pentru a suferi alături de ceilalți coechipieri.
Reghecampf susține că a avut o discuție cu Alibec, în care i-a transmis atacantului că viziunea sa despre fotbal nu seamănă cu cea a lui Șumudică, antrenorul sub comanda căruia Denis a dat un randament excelent la Astra: „Nu mă interesează gestul lui Alibec. Cel mai mult mă deranjează că nu a stat pe bancă până la final, să sufere lângă echipă. N-am vorbit cu el după meci, n-am ce să vorbesc. I-am spus că eu nu sunt Șumudică, suntem diferiți, am jucat la alt nivel, iar eu sunt obișnuit cu altfel și Steaua e altceva”, a spus Reghecampf, la Digi Sport.
Tehnicianul vicecampioanei a dezvoltat apoi ideea și a anunțat că-l va face pe Alibec să plătească, dar nu prin amenzi, ci printr-un gest prin care să ajute grupul: „Mi-am dat seama de caracterul lui Denis, îmi dau seama de caracterul tuturor jucătorilor. E normal ca patronul să ia atitudine pentru că este imaginea clubului în joc. Săptămâna asta vor primi 10.000 de euro primă pentru trei meciuri câștigate, nu pot să-l amendez, dar pot să-l pun să plătească o sumă pentru colegii lui, să simtă că gestul lui nu a fost ok. Nu să plătească o masă, ceva mai jos de atât. Să cumpere șampoane, nu știu, ceva pentru grup…Și-a dat seama de greșeală, trebuie să fie conștienți că atunci când îmbraci tricoul echipei Steaua ai o anumită responsabilitate, mai ales că Denis e și căpitan. Am să-i urmăresc atitudinea din această săptămână, dar rămâne atacantul numărul unu al echipei noastre”, a mai spus Reghecampf.