Atacantul Stelei, Marius Onofraș, a declarat că e nejustificată ideea cum că forma slabă a echipei este cauzată de grupul de jucători veniți de la Urziceni. În altă ordine de idei, Onofraș consideră că la Steaua este mult mai greu decât la Urziceni, fiind o presiune mult mai mare. Marius Onofraș a precizat că are încredere în antrenorul Lăcătuș că va alege jucătorii care trebuie. Fostul atacant de la Urziceni spune că vrea să rămână la Steaua, chiar dacă admite că e frustrant să nu joace.
„Mi-am dorit de mic să ajung la Steaua și nu o spun de complezență. Și de aceea este dificil să nu joc. Eu nu m-am schimbat, sunt la fel, mă pregătesc la fel. Este frustrant să nu joc, dar sper că voi juca și eu cât timp voi mai rămâne pe aici, la Steaua. Am incredere in capacitatea lui Marfius Lacatus de a alege jucătorii care trebuie. A fost un pic dificil pentru noi, cei de la Unirea, să ne acomodăm, la inceput.A fost și meciul acela cu Unirea în care s-a dat vina pe lotul Unirea, nejustificat din punctul meu de vedere. Dar sunt liniștit momentan și sper să joc și eu cât de curând. Eu mă pregătesc cât pot de bine și aștept.Este altceva la Steaua, altă presiune, alte asteptări, alti suporteri, mult mai greu decât la Unirea, nu se compară„, a spus Onofraș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER